All Categories

EXERCIŢII sI MIJLOACE SPECIFICE CULTURISMULUI, PENTRU PREVENIREA sI CORECTAREA PRINCIPALELOR DEFICIENŢE FIZICE

5/16/2011

De la început trebuie sa ne delimitam strict  domeniul de actiune, si anume ca: EXERCIŢIILE DE CULTURISM AJUTĂ DOAR ÎN FAZA PROFILACTICĂ sI CORECTIVĂ A DEFICIENŢELOR FIZICE ! celelalte 2 faze pe care le poate recunoaste o deficienta, ortopedica si chirurgicala intra sub jurisdictia si  competenta medicilor ortopezi si chirurgi.

      Exercitiile fizice considerate specifice culturismului sunt exercitii care actioneaza segmentar si strict localizat asupra grupelor sau muschiului interesat. Din aceasta cauza, chiar daca aceste exercitii se fac cu sau fara sarcina de lucru, ele devin excelente mijloace în lupta cu o deficienta fizica. În general exercitile au o tehnica simpla, sau oricum usor de deprins, astfel  vom înterbuinta termenii:exercitiu de baza si exercitiu suplimentar. Exercitiul de baza este exercitiul care are o tehnica simpla, la care se foloseste o greutate de lucru mare, si care are ca directie de miscare una din directiile functionale în articulatia în care se executa miscarea. Exercitiul suplimentar are o tehnica mai elaborata, de multe ori se executa la instalatii si masini specifice (helcometre, Smith-machine, scripeti, etc.), lucrul segmentar se executa extrem de izolat, iar directiile de miscare nu coincid de fiecare data cu cele functionale. De cele mai multe ori, atunci când se structureaza un program de lucru pentru o grupa musculara, se va avea în vedere ca pentru o grupa mare musculara (ex. musculatura coapselor) sa se esaloneze 2 exercitii de baza si 2 suplimentare, iar pentru o grupa musculara mica (ex. biceps brahial) 1 exercitiu de baza si 2 suplimentare. Cu siguranta cifrele de mai sus sunt doar orientative, ele putând varia în functie de etapa în care se afla sportivul (competitionala, necompetitionala), nivelul de performanta atins (dezvoltare musculara) sau gradul deficientei fizice pentru careia i se adreseaza.

      Din punctul de vedere al executiei exercitiilor trebuie spus ca acestea se vor executa la nivelul maximului de amplitudine functionala conform opiniei ca miscarea incompleta dezvolta muschiul incomplet. De asemenea se vor evita pe cât posibil momentele inertiale, balansarile sau orice altfel de manevrare in afara de contractia musculara strict în muschiul care lucreaza.

      O mentiune speciala o facem in ce priveste scopurile practicarii exercitiilor fizice de culturism si anume ca scopul este lucrul muscular segmentar, respectiv hipertofia musculara si nu ambitia de a  ridica anumite greutati indiferent de valoarea acestora. Facem aceasta mentiune deoarece de multe ori practicantii acestor exercitii confunda situatiile transformând antrenamentul de culturism în antrenament de haltere; si doar cu totul întâmplator obiectul de lucru este oarecum acelasi (bara de haltere).

      Desigur, în abordarea antrenamentelor cu greutati se vor avea în vedere si particularitatile de vârsta si sex ale fiecarui practicant. Astfel, ante-pubertarii vor lucra în special cu propria greutate (genuflexiuni, flotari, tractiuni, flexii ale toracelui pe coapsa din decubit dorsal, extensii ale coloanei din decubit ventral, etc.) iar daca se vor folosi si greutati acestea nu vor depasi 30% din greutatea corporala; intensitatile si volumele de lucru vor fi medii si sub medii, si se va acorda atentie deosebita perioadei de refacere. Pubertarii vor introduce treptat în pregatire greutatile fara a depasi intensitatile medii sau usor peste medie. Se vor pastra totusi si exercitii cu greutatea corporala, mai ales tractiunile la bara fixa si flotarile la paralele. Post-pubertarii se vor antrena dupa toate regulile unui program de antrenament specific cu 3-4 sedinte saptamânale, mai ales daca au un stagiu de pregatire de min. 1-1,5 ani. Sarcinile de lucru vor creste treptat, totusi nedepasindu-se 70-75% din intensitatea maxima.

      Ca o caracteristica de baza a acestor perioade, mentionam cerintele energetice si plastice pentru întretinera proceselor de crestere si dezvoltare pe care le recunosc exponentii respectivelor vârste. Astfel ratia alimentara zilnica va fi suplimentata astfel încât ea sa acopere pe lânga necesitatile antrenamentului si pe cele expuse mai sus.

      Pentru corectarea deficientelor fizice, se va avea în vedere ca lucrul efectiv sa se faca pâna la aparitia durerii, singura durere acceptata va fi cea specifica febrei musculare. Nu se va omite nici mentinerea unei pozitii corective în timpul lucrului, chiar si pentru zonele neimplicate în efort, iar ca o continuare a travaliului din antrenament, recomandam, controlarea tinutei corpului pe tota activitatea cotidiana în sensul atitudinii corective.

      4.1. DEFICIENŢELE COLOANEI VERTEBRALE:

4.1.1. CIFOZA reprezinta o deviatie în plan sagital (antero-posterior) a coloanei vertebrale, având convexitatea curburii îndreptata posterior. Aceasta poate fi:cifoza tipica – se întinde pe lungimea curburii fiziologice a coloanei vertebrale; cifoza atipica – este mai lunga decât curbura fiziologica sau este situata la un nivel.

a) Cifoza functionala –prezinta tulburari ale functiilor segmentelor implicate.

De cele mai multe ori se poate corecta exclusiv prin mijloce kinetice.

Din acest tip de cifoze fac parte:

- atitudinea cifotica apare la cei înalti, slabi, hipotoni, umeri adusi, torace în flexie. Curbura este medie si se corecteaza la extensie;

- cifoza habituala: de obicei, este urmare a unei atitudini cifotice necorectate;

- cifoza profesionala apare la persoanele care îsi desfasoara activitatea zi de zi într-o pozitie favorabila aparitiei deviatiei coloanei vertebrale;

- cifoza compensatorie apare dupa o lordoza primara sau prin compensarea unui torace înfundat sau în urma unor defecte ale analizatorilor (miopii).

b) Cifoza structurala (sau patologica)  - prezinta modificari structurale anatomice. De cele mai multe ori se pot corecta prin tratament complex ortopedico-chirurgical si medical, anunta ca urmeaza forme  de cifoza structurala. Kinetoterapia intervenind ulterior.

- cifoza congenitala este prezenta de la nastere. De obicei se prezinta sub forma scurta, neevolutiva si se compenseaza rapid cu lordoza la nivelul superior si inferior. Se corecteaza greu, cu corset si se cauta prevenirea compensarilor.

- cifoza rahitica apare de timpuriu (3-4 ani) din cauza unei hipotonii musculare.

- cifoza grava a adolescentilor este considerata o tulburare de crestere.

- cifoza reumatica apare în urma unei poliartrite reumatoide (reumatism deformant). Este lunga si dureroasa.

- cifoza paralitica apare în urma unei paralizii la nivelul coloanei vertebrale (cauza cea mai frecventa, poliomielita);

- cifoza traumatica poate avea repercursiuni deosebite asupra maduvei spinarii.

Exercitiile specifice asigura corectarea atitudinilor cifotice si a formelor usoare ale cifozelor.

Pentru corectare se tonifica musculatura spatelui în conditii de scurtare, prin exercitii fizice care sa actioneze concentric si în interiorul segmentului de contractie, iar musculatura anterioara a toracelui în conditii de lungire, prin exercitii excentrice si în afara segmentului de contractie.

  4.1.2.  LORDOZA  reprezinta o deviatie sau deformatie în plan sagital (antero-posterior) a coloanei vertebrale, cu convexitatea curburii îndreptata anterior.

          Dupa modul de producere se deosebesc lordoze functionale si lordoze structurale.

Lordozele functionale prezinta tulburari ale functiilor segmentelor implicate. Din acest tip de lordoze fac parte:

- atitudinea lordotica apare la cei grasi si scunzi, datorita insuficientei tonusului peretelui abdominal;

- lordoza habituala – continuare a atitudinii lordotice netratate;

- lordoza profesionala apare la profesiuni în care predomina mersul cu bratele ridicate si extensie a coloanei vertebrale;

- lordoza compensatorie – compenseaza o cifoza toracala.

Se corecteaza sau hipercorecteaza la adoptarea unor pozitii sau miscari test; de cele mai multe ori se pot corecta exclusiv prin mijloace kinetice.

Lordozele structurale prezinta modificari structurale anatomice :

- lordoze congenitale determinate de o malformatie în regiunea de trecere sacro-lombara;

- lordoza rahitica apare împreuna cu celelalte semne de rahitism datorita hipotoniei abdominale.

De obicei apare la copiii de ≈3 ani. Se corecteaza usor.

Lordozele structurale se pot corecta prin tratament complex ortopedico-chirurgical si medical, kinetoterapia intervenind ulterior.

Exercitiile fizice vor fi:

-  statice: în pozitiile:asezat, culcat dorsal, pe genunchi, atârnat, stând etc.

- dinamice: exercitii de trunchi, de membre inferioare si superioare.

   4.1.3.  SCOLIOZA  este o curbura a coloanei vertebrale în plan frontal (una sau mai multe curburi) – definirea ei se face prin „convexitatea spre dreapta sau spre stânga”.

     Scolioza cu o singura curbura este, de obicei,  totala spre dreapta sau spre stânga si se numeste Scolioza în „C”.

Poate fi localizata toracal, toraco-lombar, lombar, cervico-toracal.

Scolioza cu doua curburi se numeste Scolioza în „S” si este localizata mai frecvent toracal si lombar. Mai rar au ambele curburi majore localizate  toracal sau toraco-lombar.

La enuntarea scoliozei în „S” se mentioneaza numai sensul curburii dorsale.

Scolioza poate fi functionala si patologica.

Scolioza functionala apare fara sa o simti, evolueaza lent iar coloana vertebrala îsi pastreaza mobilitatea.

Din acest tip de scolioze fac parte:

        - atitudinea scoliotica;

        - scolioza prin deprindere (habituala);

        - scolioza profesionala;

Scolioza structurala se caracterizeaza prin modificari în forma si structura elementelor componente ale coloanei vertebrale.

Din punct de vedere al cauzelor si al factorilor care influenteaza aparitia scoliozelor, întâlnim:

- scolioze idiopatice, cauza aparitiei este necunoscuta. Dupa vârsta la care apar sunt împartite în:

·        scolioze infantile, aparute între 0 si 3 ani;

·         scolioze juvenile, aparute între 3 ani si pubertate;

·        scolioze ale adolescentilor, aparute între pubertate si terminarea cresterii.

- scolioza rahitica;

- scolioza paralitica;

- scolioza reumatica;

- scolioza prin tuberculoza vertebrala.

- scolioze neuromusculare, datorate unui dezechlibru al musculaturii paravertebrale, determinat de diferite afectiuni neurologice;

- scolioze miopatice, în care scolioza este secundara unei boli musculare ce afecteaza musculatura coloanei vertebrale;

- scolioze congenitale datorate unei deficiente de dezvoltare a vertebrelor în cursul vietii intrauterine;

- scolioze în cadrul neurofibromatozei, boala ereditara ce influenteaza dezvoltarea tesutului de sustinere;

- scolioze posttraumatice;

- scolioze în boli genetice ale scheletului;

- scolioze  prin tumori vertebrale.

Cele mai frecvente sunt scoliozele idiopatice, urmate de cele congenitale si neuromusculare.Tratamentul este complex ortopedico-chirurgical, kinetoterapia intervenind ulterior.

Corectarea scoliozei în „C”

Scopul exercitiilor fizice este de a corecta curbura coloanei vertebrale, redresarea bazinului si echilibrarea centurii scapulare.

Se vor tonifica în conditii de scurtare grupele musculare din parte convexitatii si se vor alungi grupele musculare din partea concavitatii.

Musculatura din partea convexitatii  va lucra concentric si în interiorul segmentului de contractie, iar cea din partea concavitatii va lucra excentric si în afara segmentului de contractie.

Exercitiile de atletism pot ajuta la prevenirea si corectarea atitudini scoliotice si formelor usoare ale scoliozelor .

Exercitii statice - realizate în pozitii fundamentale.

Exercitii dinamice pentru trunchi, membre superioare, membre inferioare,  respiratie, aplicative (de mers, echilibru), cu obiecte portative (baston, minge medicinala, gantere, extensor), relaxare.

4.1.4. DEFICIENŢELE GENERALE ALE SPATELUI

Acestea apar datorita deviatiei coloanei vertebrale care angreneaza în încurbarea ei omoplatii,umerii, coastele si muschii lombo-sacrali.

Dupa curbura predominanta a coloanei vertebrale, putem întâlni:

- Spate cifotic, care corespunde unei cifoze totale a coloanei vertebrale;

- Capul si gâtul înclinate, umeri adusi, torace îngust si înfundat, abdomen hipoton. Se corecteaza prin aceleasi mijloace folosite în corectarea cifozei totale.

- Spatele rotund este determinat de o cifoza dorsala. Omoplatii sunt departati, umerii dusi înainte, iar toracele înfundat.

Se corecteaza prin aceleasi mijloace folosite în corectarea cifozei dorsale.

- Spatele lordotic corespunde unei lordoze lungi, partile laterale ale spatelui se adâncesc, iar toracele si abdomenul este proeminent anterior.

Corectarea se face prin aceleasi exercitii folosite la corectarea lordozei.

- Spatele plat apare datorita lipsei curburilor fiziologice ale coloanei vertebrale.

Toracele este plat iar abdomenul supt. Corpul este rigid deoarece mobilitatea coloanei vertebrale este scazuta, mersul fara coordonare. Se poate întâlni la orice vârsta, dar mai mult la tinerii care cresc prea repede.

Pentru corectare se folosesc exercitii statice în pozitiile culcat, pe genunchi cu sprijin pe coate si exercitii dinamice de: trunchi, membre superioare, inferioare, respiratie, aplicative (mers, alergare, sarituri, aruncari, rostogoliri).

4.2. Exercitii pentru musculatura spatelui. Dificultatile în prelucrarea musculaturii spatelui rezida din cel putin trei cauze: a) multitudinea grupelor musculare ce compun musculatura spatelui, b)  dificultatea cu care se izoleaza grupele musculare în lucru, c) lipsa oricarui contact vizual cu grupa de muschi lucrata.

      Miscarile de baza în antrenarea spatelui sunt cele de tractiune, de tragere sau „ramatul”. Pentru a conferi valente corective exercitilor pentru spate, acestea se vor executa fara exceptie cu coloana în usoara extensie, cel putin dreapta.

            Tractiunile la bara fixa. Considerat de sportivi si antrenori exercitiu de baza pentru spate acestea se executa prin tragerea corpului spre bara pâna când aceasta este atinsa cu barbia sau pieptul (fig.1)*. Priza este pronatie, adica de sus apucat, la o departare ce depaseste cu 15-20 cm linia umerilor.

Fig.1

Fig.2

Exercitiul se executa în 5-6 serii pâna la refuz. Sportivii avansati pot utiliza o greutate aditionala sau varianta de tractiune la ceafa (fig.2). De asemenea, pentru realizarea unor repetari în plus, se obisnuieste ca un partener de antrenament sa ajute sportivul ridicându-l de talie.

Ramatul cu bara de haltere. Considerat si acesta exercitiu de baza, solicita pe lânga Marele dorsal si Rotundul mare si mic, Supraspinosul, Romboidul si Trapezul. Trunchiul se va mentine aplecat cu coloana dreapta sau în usoara extensie (fig. 2) sub nici o forma nu se va flexa coloana vertebrala (fig.3). Priza de lucru este pronatie la o departare egala sau mai mare decât latimea umerilor. Exercitiul în sine consta în tragerea barei spre zona ombilicala odata cu un inspir profund, revenirea facându-se controlat pâna la verticalizarea bratelor odata cu expiratia.

Fig. 2

Fig.3

Se vor executa 4-5 serii a câte 8-10 repetari iar în pauza este indicat sa se utilizeze câteva exercitii de întindere (stretching). Sarcina de lucru va fi medie sau/si submaximala.

Ramatul cu un brat. Este un exercitiu care se executa unilateral si alternativ atât pentru partea dreapta cât si pentru cea stânga. Pozitia de lucru este foarte avantajoasa deoarece sportivul are trei puncte de sprijin securizând astfel zona lombara. În general exercitiul se executa cu o gantera, aceeasi pentru cele doua portiuni ale spatelui. Din nou facem precizarea ca spatele trebuie mentinut drept sau cu coloana în usoara extensie (fig. 4). Exercitiul în sine consta în tragerea ganterei pâna în dreptul soldului (fig.5) având grija sa nu se departeze bratul de torace. Odata cu tractiunea are loc si un inspir profund, miscarea finalizându-se cu revenirea bratului la verticala si cu expirul.

Serile executate vor fi în numar de 3-4 cu 12-15 executii pe serie. În situatia în care se va observa o diferenta functionala între cele doua membre superioare  nu se va lucra de pilda cu o sarcina mai mare pentru bratul mai slab, ci aceasta stare, normala de altfel, se va corecta in timp de la sine.

            Tractiuni în fata la helcometru. Pentru acest exercitiu este necesara o instalatie cu scripeti si cabluri numita Helcometru. În general este preferat de catre cei care din diverse motive nu pot face tractiuni libere la bara fixa. Exercitiul angreneaza cu predilectie Marele dorsal dar si într-o masura mai mica Bicepsul brahial. Priza de lucru va fi larga (peste latimea umerilor) iar bara se va apuca fie prin pronatie (fig. 4), fie prin supinatie.

       Astfel, bara se va trage de sus spre piept, având coatele orientate spre înapoi. Revenirea se va face controlat pâna în momentul când trunchiul si bratele vor fi la verticala (fig.7). Se va inspira profund pe tractiune si se va expira pe revenire.

Fig.6

Fig.7

Seriile vor fi în numar de 4-5 cu cca. 10-12 repetari. În pauze recomandam ca practicantul sa mentina pentru 5-6 sec. pozitia atârnat. Pozitionarea în atârnatl are avantajul de a elimina presiunile asupra coloanei vertebrale. Este considerat exercitiu suplimentar, dar care se completeaza cu un exercitiu de baza.

Tractiuni la ceafa, la helcometru. La acelasi aparat se va face o tractiune de data aceasta la ceafa, având spatele drept, bara se va coborâ pâna în zona trapezului (fig.8)

Fig.8

Fig.9

Grupele musculare solicitate sunt: Marele dorsal, Rotundul mare si Rotundul mic (fig.9). La travaliu participa si Bicepsul brahial, Brahialul anterior si Lungul supinator.Din aceasta ratiune la sedinta de antrenament la care s-a prelucrat musculatura spatelui, se va evita antrenarea Bicepsului

Ramatul din sezând la helcometru. Exercitiul reprezinta tot o miscare de tragere de data aceasta dinainte spre înapoi. Mânerul aparatului se va directiona prin tragere spre zona abdominala, iar cu cât se va tinde spre zona ombilicala vor fi angrenate portiunile mai joase ale Marelui dorsal (fig 10)

Fig.10

Fig.11

Desigur spatele se va mentine usor extins, mai ales pe perioada de tractiune (fig.11), când se înregistreaza maxima tensiune musculara. Exercitiu este accesibil si celor care nu pot suporta sarcina în consola, ca la ramatul din aplecat, iar pozitia sezând descarca în buna masura coloana vertebrala de presiune. Se vor executa 4-5 serii a câte 12-15 repetari, iar actul respirator va fi facut energic cu expir pe cursa de revenire si inspir pe tractiune. Ca varianta, sugeram executia exercitiului cu o bara dreapta folosind priza pronatie (fig.12) sau supinatie ambele de largime medie.

Fig.12

Îndreptarile cu bara. Este un exercitiu de dezvoltare a fortei pure, a fortei generale, dar si de dezvoltare si tonifiere a musculaturii paravertebrale, lombare sacro-spinale si fesiere (fig.13). Exercitiu se executa cu o bara de haltere încarcata cu greutati submaximale (apropiate de greutatea corporala sau chiar mai mari). Priza poate fi pronatie, supinatie sau mixta (o mâna în pronatie, cealalta în supinatie). Astfel, din pozitia aplecat cu spatele drept (fig. 7), se ridica trunchiul pâna la momentul verticalei (fig 14).

Fig.13

Fig.14

Nu este un exercitiu destinat începatorilor, nelipsit însa din programul de spate al avansatilor. Datorita travaliului important, nu se vor executa mai mult de 4 serii cu câte 6-8 repetari. Sub nici o forma nu se va arcui în flexie coloana vertebrala. Pentru a conferi exercitiului valente corective, coloana vertebrala se va mentine chiar într-o usoara extensie.

Extensia coloanei din culcat ventral. Se poate executa la sol, cu ajutorul unui partener care fixeaza picioarele, la lada de gimnastica sau la aparate speciale (fig.15). Ca si la exercitiu precedent, grupele musculare care executa principalul travaliu sunt: Paravertebralii, Lombarii, Sacro-spinalii, Gluteii si musculatura posterioara a coapsei. Mâinile se pot pozitiona la spate, la ceafa, încrucisate la piept, sau, pentru valoarea corectiva cu mentinerea unui baston dupa umeri.

Fig.15

Seriile se compun de obicei dintr-un numar mai mare de repetari cca. 12-15, iar exercitiul se poate executa în 2-3 serii la începutul fiecarui program de spate mai ales pentru pregatirea acestuia în vederea antrenamentului.

Tractiuni la bara fixa cu priza supinatie. „Simpla” schimbare a prizei modifica în buna masura efectele exercitiului, în sensul ca Bicepsul si Brahialul anterior vor prelua o parte importanta din travaliu. Dealtfel, tractiunile la bara fixa cu priza supinatie sunt folosite de catre unii practicanti în programele de dezvoltarea Bicepsului. De data aceasta, largimea prizei va fi medie spre îngusta (cca. 35-40 cm.). Astfel, se trage corpul în sus pâna când barbia atinge nivelul barii, iar cursa de revenire (coborârea)se va face fara ca antebratul sa devina paralel cu bratul, deci se va pastra un unchi pentru securitatea tendonului bicepsului(fig.16)

Fig.16

Tractiuni la helcometru cu priza îngusta. Miscarea de baza este tot tractiunea cu diferenta ca distanta între mâini este de max. 15cm (fig.17). Aceasta face ca, Marele dorsal si Rotundul mare sa fie solicitati diferit ca pâna acum, datorita unghiului de tractiune modificat. Se va acorda mare atentie actului respirator în sensul ca pe tractiune se va inspira profund (chiar cu o usoara exegerare), iar pe revenire se va expira complet. Greutatea de lucru va fi medie astfel ca sa poata permite executarea a 4-5 serii de câte 10-12 repetari. Mentionam ca si la acest exercitiu coloana vertebrala se va mentine în usoara extensie (fig.18), fiind total contraindicata cifozarea acesteia.

Fig.17

Fig.18

Trageri la helcometru cu bratele întinse. Acest exercitiu se abate oarecum de la metodologia specifica exercitiilor pentru spate începând de la directia de tragere pâna la faptul ca ambele brate sunt întinse pe tot parcursul executiei. Este un exercitiu suplimentar care dezvolta cu precadere muschii Marele dorsal, Rotundul mare si portiunea lunga a Tricepsului (fig.19). Pozitia trunchiului poate varia de la verticala (fig.20,21) pâna la 45° înclinare înainte, în toate cazurile, însa, pozitia coloanei vertebrale va fi una de usoara extensie. Exercitiul face parte din „ arsenalul” de exercitii pentru pregatirea de forta a înotatorilor cu diferenta ca acestia folosesc corzi elastice.

Fig.19

Fig.20

Fig.21

INDICAŢII METODICE:

·              Datorita cerintei ca pe tot parcursul executiei exercitiilor de spate coloana vertebrala sa fie mentinuta în extensie, acestea nu pot fi folosite în cazul lordozelor indiferent unde ar fi localizate acestea. Aplicatiile exercitiilor de spate vizeaza în special cifozele, spatele cifotic, spatele rotund, spatele plan.

·              În functie de gradul deficientei, de posibilitatile de efort, de gradul de antrenament al fiecaruia, de starea de sanatate, se vor aborda gradual greutatile de lucru, iar acolo unde nu este posibil, se va lucra cu propria greutate corporala.
·              Întreaga musculatura a spatelui se va prelucra concentric si în interiorul segmentului de contractie (în conditii de scurtare).

·              În cazul în care nu avem si o deviatie în plan frontal a coloanei vertebrale, se vor executa în special exercitii simetrice cu ambele brate.

·              Concomitent cu tonifierea si hipertrofierea musculaturii interesate, sistematic se vor aborda si exercitii de mobilitate articulara si suplete musculara, stiut fiind faptul ca lucrul pentru dezvoltarea masei si a tonusului muscular poate genera transferuri negative asupra celorlalte calitati motrice.

                4.2  DEFICIENŢELE  MEMBRULUI SUPERIOR

             Pe zona membrului superior întâlnim deficiente globale si segmentare. Cele globale vizeaza în special lungimi, grosimi si pozitii ale membrelor. Cauzele pot fi multiple; congenitale sau dobândite ( traumatisme, paralizii, reumatisme, amputatii etc. ).

            4.2.1.CENTURA SCAPULARĂ. În cazul centurii scapulare putem întâlni pozitii defectuoase ale:

                Umerilor  -     umeri adusi în fata

-          umeri ramasi înapoi;

-          umeri asimetrici;

- umeri ridicati;

-          umeri cazuti;

-          umeri “teposi” cu evidentierea acromionului.

            Omoplatilor -     apropiati

-         departati;

-         ridicati;

-         în aripioare, basculant fata de torace.

            4.2.1.1.  Exercitii pentru musculatura umerilor (Deltoid anterior, lateral si posterior). Dezvoltarea deltoizilor confera trunchiului acea imagine larga, deschisa, specifica culturistilor. În general musculatura umerilor raspunde bine la travaliu, posibilitatile de izolare în lucru a deltoizilor fiind destul de bune. Muschiul deltoid face urmatoarele miscari: abductie (ducere în lateral a bratelor), anteductie (ducere înainte a bratului), retroductie (ducere înapoi a bratului) si rotatie externa. Pentru fiecare din aceste miscari culturismul ofera o multitudine de exercitii.

  Împinsul de la ceafa cu bara. Reprezinta un exercitiu de baza în dezvoltarea deltoidului în ansamblu. Exercitiul are o tehnica simpla si permite folosirea greutatii supra-medii si sub-maximale. Concret exercitiul consta în coborârea barii de haltere prin spatele capului pâna spre fasciculele ascendente ale Trapezului (fig. 22).

Fig.22

Fig.23

Apoi urmeaza cursa ascendenta, de fapt adevaratul travaliu al deltoidului, pâna la verticala (fig.23).

Fiind un exercitiu de baza, se va esalona la începutul programului de umeri, si se va executa în 4-5 serii a câte 8-10 repetari. Similar împinsului de la ceafa, se poate executa împinsul de la piept. Pozitia executantului poate fi „stând” si „sezând”, dar este recomandata pozitia sezând din ratiuni de protectie a coloanei vertebrale si pentru a conferi lucrului un caracter corectiv si izolat.

Împinsul cu ganterele. Similar exercitiului precedent, cu diferenta ca obiectul de lucru este reprezentat de data aceasta de doua gantere echivalente. Pentru acest exercitiu este recomandata pozitia sezând cu spatele sprijinit la 100-110º . În mod obligatoriu spatele va fi mentinut drept, iar cursa ganterelor va fi completa, pâna când, practic ele ating umerii (fig.24). Exercitiul este de baza în dezvoltarea deltoidului si se va esalona la începutul programului de umeri; nu se recomanda a se executa la acelasi antrenament si împinsul cu bara si cel cu ganterele. Se vor executa 4-5 serii a câte 10-12 repetari.

Fig.24

Fig.25

O alta varianta de tinere a ganterelor este pozitionarea lor pe directii paralele (priza semi-pronatie), miscarea fiind practic aceeasi. Aceasta pozitionare transfera o mare parte din travaliu portiunilor anterioare ale deltoizilor (fig.25)

Ducerea în lateral a ganterelor. Nu exista practic nici un program de prelucrare a musculaturii deltoizilor fara acest exercitiu, la care miscarea de baza este abductia. Ganterele se ridica pâna la orizontala, ele însele fiind orizontale cu solul. Ducerea lor dincolo de orizontala va atrage dupa sine angrenarea Trapezului si a Supra-spinosului. Miscarea se va face lent, fara balans sau elemente inertiale din partea trunchiului sau a membrelor infreioare (fig.26).

Fig.26

Fig.27

Gantrele vor fi atât de grele încât sa permita 10-12 repetari, ce se vor executa pe parcursul a 4-5 serii. Ca variante de debut a miscarii mentionam si pozitia cu ganterela la nivelul coapselor, cu ganterele la spate si tinute în fata (fig.27). Acest exercitiu se poate planifica dupa unul din exercitile de baza prezentate înainte.

Ducerea ganterelor înainte. Exercitiul se adreseaza Deltoidului anterior si într-o masura mai mica Deltoidului mijlociu. Cele doua gantere se ridica alternativ în fata pâna la orizontala, eventual cu cotul usor flexat (fig.29).

Fig.28

Fig.29

Pozitia de plecare este stând cu cele doua gantere tinute coliniare cu priza pronatie (fig. 28). Se mai poate executa si simultan sau cu o bara usoara. Se vor executa 3-4 serii în 10-12 repetari.

Ducerea ganterelor în lateral din aplecat. Acest exercitiu vizeaza deltoidul posterior în cele mai multe cazuri deosebit de deficitar. Executantul sta aplecat cu trunchiul la orizontala si genunchii putin îndoiti (fig.30,31) si din aceasta pozitie duce în lateral cele doua gantere localizând travaliul la nivelul portiunii posterioare ale deltoidului.

Fig.30

Fig.31

Se vor executa 4-5 serii a câte 10-12 repetari eliminând pe cât posibil balansul trunchiului si cifozarea coloanei vertebrale. Odata cu ridicarea ganterelor se face si un inspir profund.

Ridicarea ganterei din sprijin oblic. Este un exercitiu dificil care presupune maxima izolare a deltoidului înlaturându-se integral elemantele inertiale executate de trunchi si membre inferioare. Gantera se va duce în sus printr-o miscare de abductie pâna când bratul va deveni coliniar cu linia umerilor. (fig32).

Fig.32

Exercitiul este considerat suplimentar si completeaza exercitiile de baza întru-n program de dezvoltare a deltoizilor. Se va executa în 3-4 serii a câte 8-10 repetari.

Ducerea ganterei înainte (anteductie). Este si acesta un exercitiu suplimentar, se executa cu o gantera care se ridica pâna la orizontala având grija sa mentinem coatele spre lateral (fig.33). Odata cu ridicarea lor se inspira profund si se revine cu expir. Mentionam ca exercitiul predispune la lucu „trisat” apelând la balansari de trunchi sau/si membre inferioare. Situatia poate fi transata prin pozitionarea executantului pe genunchi asezat. Exercitiul poate fi abordat si de începatori data fiind tehnica sa simpla, iar greutatea de lucru va fi astfel aleasa încât sa permita executarea a 3-4 serii a câte 10-12 repetari. Exercitiul solicita deltoidul anterior cu precadere, cel lateral în mai mica masura si partea superioara a pectoralului.

Fig.33

Ramatul din stând cu bara (trageri verticale). Se executa de obicei cu o bara dreapta, dar se poate lucra si simultan cu doua gantere. Succesul acestui exercitiu rezida din posibilitatile sportivului de a mentine pe toata perioada seriei pozitia corecta, care este destul de pretentioasa (fig.34)

Fig.34

Spatele trebuie mentinut drept, chiar în usoara extensie, iar miscarea se va face rectiliniu prin fata trunchiului pâna sus deasupra barbiei. Sub nici o forma nu se va face apel la executia trisata fiind pericol, mai ales la sarcina mare, de accidentari. Cu toate acestea, exrcitiul este unul de baza, recomandat incepatorilor care îl vor executa în 4-5 serii a câte 8-10 repetari.

Împins cu bara de la piept. Cursa barii este similara cu cea de la împinsul de la ceafa, cu diferenta ca nivelul cel mai de jos al acesteia se afla sub barbie si deasupra pectoralilor. Priza este oblogatoriu „pronatie” la o largime ce poate varia de la latimea umerilor pâna la o distanta ceva mai mare decât cea dintre umeri (fig.36).Cursa de revenire se face neaparat la momentul verticalei, pâna când membrul superior a fost complet extins (fig.35).

Fig.35

Fig.36

Musculatura angrenata în efort este reprezentata de: Deltoidul anterior, Deltoidul mijlociu, fasciculele claviculare ale Marelui pectoral si Tricepsul brahial (fig.37). Este un exercitiu de baza utilizat ca mijloc de pregatire a fortei în multe discipline sportive : Haltere, Atletism, Judo, Lupte, Natatie, Box, etc. Ca exercitiu de baza recomandam sa fie executat din sezând pe o banca cu spatar, în 5-6 serii a câte 10-12 repetari.

Fig.37

Împins alternativ cu ganterele, cu rasucirea pumnului. La acest exercitiu miscarea este putin mai complicata în sensul ca fata de pozitia de plecare a mâinii, aceasta împreuna cu gantera face o rotatie de aprox. 180° ajungând sus orientata cu palma spre înainte (fig.38). Este un exercitiu a carui tehnica limiteaza sarcina de lucru si care este adresat sportivilor avansati.

Fig.38

Se vor executa 2-3 serii a câte 12-15 repetari ca exercitiu suplimentar executat la începutul programului de umeri ca mijloc de acomodare a deltoidului la efortul segmentar (încalzire)

Ducerea în lateral a bratului la helcometru (abductii). Este un exercitiu care se executa unilateral si care permita o izolare foarte buna a musculaturii umarului. Se executa din stând lateral fata de helcomtru cu mâna pornind din fata, din dreptul bazinului (fig.39). Mâna cu mânerul se ridica astfel, strict în plan frontal (lateral), pâna la orizontala odata cu un inspir profund (fig.40). În masura în care reusim sa adaptam greutatea de lucru ( sa permita executarea a min.10 repetari), si sa eliminam cât mai mult elementele inertiale, acest exercitiu este un excelent mijloc de dezvoltare a umerilor.

Fig.39

Fig.40

Ca actiune principala, deldoidul executa miscarea de abductie (fig.41) pâna la orizontala, dupa aceasta cota miscarea fiind preluata de Supra-spinos si Trapez.

Fig.41

Ducerea bratului spre înainte (Ante-ductie, Ante-pulsie), la helcometru. Exercitiul se executa din stând cu spatele la scripete pozitie din care se ridica bratul pâna la orizontala cu palma în jos (priza pronatie) si cotul usor îndoit. Se executa alternativ stânga si dreapta excluzând îndoirile si balansarile de trunchi (fig.42) Astfel se vor executa 3-4 serii de câte 10-12 repetari. Diferenta fata de exercitiul executat cu gantere prezentat mai sus apare datorita unghiului diferit sub care se face ridicarea mînerului fata de gantera.

Fig.42

Ridicari laterale din aplecat, la helcometru. Exercitiul este similar cu cel la care se foloseau gantere, prezentat mai sus, diferentierea facând-o unghiul de lucru. Asfel, mâinile apuca mânerele în cruce, cu priza pronatie si se ridica pâna la orizontala. Datorita pozitiei „în cruce” din debutul miscarii, executantul beneficiaza de o amplitudine mai mare de lucru decât în cazul executiei cu gantere (fig.43).

Fig.43

Fig.44

Alaturi de fasciculele posterioare ale Deltoidului, întreaga musculatura ce compune spatele superior participa la miscare: Rotndul mare si mic, Trapezul, romboidul etc. (fig.44).

Ridicari înainte cu bara. Este un exercitiu suplimentar care se adreseaza fasciculelor anterioare ale Deltoidului si portiunilor claviculare ale pectoralilor (fig.45). Astfel se ridica bara de la nivelul coapselor prin înainte pâna la orizontala (fig.46). si la acest exercitiu excludem apriori momentele inertiale si în general executiile „trisate”. Se vor executa la finele programului de dezvoltare a umerilor în 3-4 serii a câte 12-15 repetari.

Fig.45

Fig.46

Ridicari laterale la aparat specific. Aparatul la care se executa acest exercitiu confera miscarii un grad maxim de izolare si, datorita constructiei, elimina total posibilitatile de lucru trisat. Deasemenea, aparatele de acest tip, indiferent pentru ce grupa musculara au fost construite, ofera un grad maxim de securitate a lucrului. Miscarea ce o permite instalatia este strict de abductie ( fig47), miscarea de baza ce o realizeaza deltoidul.

Fig.47

Musculatura umerilor este intens folosita în integritatea celor trei portiuni ale sale (Deltoid anterior, mijlociu si posterior) (fig.48). Datorita gradului mare de izolare, sarcina de lucru va fi medie sau sub-medie, facând din acesta un execitiu suplimentar ce se executa în 3-4 serii a câte 12-15 repetari.

Fig.48

Ducerea bratelor înapoi, la aparatul specific. Miscarea la acest tip de aparat substituie executia cu gantere, exercitiu prezentat mai sus, la care trunchiul trebuia sa stea aplecat în consola. Se ofera astfel posibilitatea unei executii mai izolate dintr-o pozitie comoda (fig.49). Sunt solicitati muschii: Deltoizi în integralitatea lor, Trapezul, Sub-spinosul, Romboidul si rotundul mic (fig.50).

Fig.49

Fig.50

INDICAŢII METODICE:

·        Exercitile pentru tonifierea si hipertrofierea musculaturii umerilor au o larga aplicabilitate în urmatoarele deficiente ale umarului: umeri „cazuti”, umeri addusi, umeri „teposi”, umeri hipotoni; dar si în cazul unor deficiente ale omoplatului: omoplati desprinsi (scapule alate).

·        Programele de întarire si dezvoltare a umarului vor cuprinde invariabil exercitii pentru fiecare fascicol separat ce alcatuiesc muschiul deltoid (fascicol anterior, lateral si posterior).

·        Sarcinile de lucru vor fi atent alese, primordial în antrenarea deltoidului fiind forma exercitiului si nu neaparat valoarea sarcinii. Acesta rezida si din faptul ca articulatia umarului este una dintre articulatiile cu trei grade de libertate lucru care face posibil abateri de la miscarea fiziologica.

·        Exercitiile pentru deltoid se însotesc de cele mai multe ori (datorita vecinatatii) cu lucrul pentru musculatura spatelui; dealtfel, în corectarea cifozelor si a scoliozelor sunt binecunoscute exercitiile de brate efecutate din articulatia umarului.

           4.3.  DEFICIENŢELE TORACELUI

      si în cazul cutiei toracice, întâlnim o serie de deficiente fizice în parte reversibile, în functie de gradul sau amploarea lor.

      Exagerari de la forma normala :

-         Torace mic si atrofic cu diametre mici si musculatura atona, la care mobilitatea este redusa, ca si capacitatea vitala, de altfel.

-         Torace globulos, în care diametrele anteroposterior si transversal se egalizeaza, care apare la supraponderali si în general la cei cu o constitutie stenica, robusta. si în aceste cazuri, mecanismul respiratiei este îngreunat.

     Forme patologice :

-         Toracele în “pâlnie” (sternul cu înfundari de coaste,  cu evidentierea coastelor alate (în aripioare), înfundat în totalitate sau doar la nivelul corpului sternal) este un semn de rahitism. De asemenea mai poate fi determinat de prezenta bridelor congenitale ce leaga sternul de coloana vertebrala.

-         Toracele în „carena” sau toracele proeminent, poate apare si ca efect secundar al cifozelor sau în urma rahitismului.

-         Toracele plat, la care diametrul antero-posterior este mic, soldându-se cu reducerea semnificativa a capacitatii vitale.

-         Toracele asimetric, cu evidentierea de diferente de volum între cele doua hemitorace; poate apare compensatoriu în cazul scoliozelor.

       În toate cazurile prezentate mai sus, cutia toracica pierde din mobilitate, actul respirator efectuându-se cu dificultate. De aici rezulta o capacitate vitala redusa si implicit o oxigenare limitata a întregului organism.

            4.3.1. Exercitii pentru pectorali. Musculatura pectorala este reprezentata de doua perechi de muschi,  Pectoralul mare si în profunzime Pectoralul mic. Miscarea principala a celor doi muschi este de a aduce bratul spre mediana trunchiului. Datorita posibilitatilor bune de izolare a pectoralilor în lucru, acestia raspund foarte bine la travaliu. Este dealtfel, cea mai vizata zona alaturi de bicepsul brahial de catre cei care practica exrcitiile de culturism de placere si care pierd din vedere criteriul armoniei.

Flotarile simple. Considerat unul din cele mai simple si mai folosit exercitiu de forta, flotarile sunt prezente la toate nivelurile educatiei fizice, la toate etapele de dezvoltare fizica  si în majoritatea programelor de pregatire fizica generala. Se pot excuta fie simplu la sol (fig.51), fie între doua sprijine cu coborârea  pieptului între acestea, fie cu pozitionarea picioarelor mai sus decât nivelul mâinilor etc. În toate cazurile, musculatura care lucreaza este cea pectorala (fig.52), în principal, si cea a tricepsului brahial, în secundar. Este considerat exercitiu de baza care face parte cu succes din antrenamentul de pectorali al fetelor. În general  se executa 3-4 serii pâna la refuz.

Fig.51

Fig.52

Exercitiul este si un excelent mijloc de dezvoltare a fortei la copii, unde lucrul cu sarcina mare este containdicat. În general, pentru a conferi exercitiului un caracter corectiv, trunchiul si membrele inferioare se vor mentine coliniare.

Împinsul cu bara. Este, poate, unul din cele mai cunoscute exercitii de culturism. Mentionam însa, ca exercitiul face parte din pregatirea fizica generala a mai multor sporturi (probele atletice de aruncari, lupte, box, haltere, arte martiale, etc), dar apare si ca una din cele trei probe ale unui triatlon de forta „Power Lifting” alaturi de genuflexiune si îndreptare

Exercitiul se executa din culcat dorsal (decubit dorsal) pe o banca, sub diferite unghiuri în functie de zona pectorala pe care o vizam. Planul orizontal va corespunde zonei mediane, cel înclinat cu capul în sus sub un unghi de 38-40° deasupra orizontalei (fig.53) zonei superioare si claviculare a pectoralilor iar cel înclinat cu capul în jos cu unghiul de 10-15° sub orizontala, zonei inferioare a acestora (fig.58,59,60.).

Fig.53

Fig.54

Exercitiul se poate executa si cu doua gantere simultan, astfel, având avantajul de a conferi miscarii o amplitudine crescuta, prin coborârea ganterelor mai jos decât am fi facut-o cu bara dreapta (fig.55).

Fig.55

Miscarea se va face cursiv, cu un inspir puternic pe perioada primei treimi a cursei descendente, asigurând astfel prin blocarea toracelui în apnee, un adevarat suport al sarcinii de lucru. Ganterele se vor coborâ în limitele mobilitatii articulare, cât mai mult (fig.56). Revenirea se va face împingând puternic ganterele, expirând în ultima treime a cursei de revenire.

Fig.56

Fig.57

Actiunea este facuta de pectoralul mare cu portiunile sale mediane si inferioare (fig.57).

Fig.58

Fig.59

Fig.60

Extensii laterale cu ganterele. (fig.61) Este un exercitiu suplimentar care foloseste practic tot segmentul de contractie al pectoralilor lucrând în prima faza de maniera excentric si în afara acestui segment (fig.62). În mod obligatoriu, ducerea în lateral a celor doua gantere, va fi însotita de un inspir profund. De obicei acest exercitiu se esaloneaza la sfârsitul programului de pectorali, executându-se în 3-4 serii a câte 10-12 repetari.

Fig.61

Fig.62

Fig.63

Flexii simultane la helcometru. Este un exercitiu pretentios în sensul mentinerii pozitiei corecte a trunchiului, a membrelor superioare. Deci trunchiul se va mentine aplecat în fata sub un unghi ce variaza între 45° si 90° fata de verticala iar din aceasta pozitie bratele se unesc în fata odata cu un expir puternic (fig.64,65). Ca variante ale acestui exercitiu mentionam si încrucisarea bratelor pe cursa de revenire. Fiind un exercitiu suplimentar, se va executa în 3-4 serii a câte 10-12 repetari. Exercitiul se va esalona dupa executarea exercitiilor de baza.

Fig.64

Fig.65

Flotari la paralele. Un exercitiu foarte popular care foloseste de obicei greutatea corporala, dar la care sportivii avansati utilizeaza si greutati aditionale atârnate la centura. Amplitudinea cu care coboara sportivul, este direct proportionala cu implicarea în travaliu a pectoralilor (fig.66,67).

Fig.66

Fig.67

Este un exercitiu suplimentar care poate completa cu succes programul de pectorali al începatorilor, sau al celor ce nu doresc sa lucreze cu greutati. Se va executa în 4-5 serii pâna la refuz.

Trageri deasupra cu gantera.(Pull-over) Acest exercitiu are o deosebita importanta pentru ameliorarea mobilitatii cutiei toracice, tonifierea musculaturii aferente si de educare a actului respirator. Pozitia de lucru este stând cu omoplatii transversal pe o banca (fig.68,69)

Fig.68

Fig.69

Executia în sine consta în coborârea ganterei cât mai jos odata cu un inspir profund, mentinând coatele în lateral si spatele în extensie. Se revine deasupra pieptului odata cu expirul.

În afara de muschii Pectorali, vor lucra si Marele dintat, Marele dorsal, Rotundul mare. Acest exercitiu se esaloneaza de obicei la sfârsitul programului de pectorali, cu toate ca, unii sportivi îl prefera ca exercitiu de încalzire la debutul programului. Exercitiul confera o postura ferma si tonica bustului fetelor prin tonifierea muschiului pectoral de sub glanda mamara. Se vor executa 3-4 serii a câte 10-12 repetari.

Trageri deasupra cu bara.(Pull-over) Similar exercitiului precedent cu diferente asupra prizei, alurii bratelor în lucru si a obiectului de lucru. Se va executa pe o banca în sensul longitudinal al acesteia solicitând muschii: Marele pectoral, Marele dintat, Intercostalii, Triceps(fig.71). Execitiul este un excelent mijloc de tonifiere si dezvoltare a musculaturii cutiei toracice, asigurând acesteia si o buna mobilitate necesara unui act respirator complet (fig70). Daca exercitiul se executa sistematic pâna la încheierea procesului de crestere (22-24 ani baietii si 19-21 ani fetele) se pot obtine indici de elasticitate foarte buni ai cutiei toracice, iar diametrele lateral si antero-posterior ale acesteia pot capata valori excelente.

Fig.70

Fig.71

Extensii din culcat dorsal cu ganterele. Exercitiul utilizeaza practic tot segmentul de contractie al pectoralilor, miscarea executându-se cu un grad ridicat de amplitudine (fig.72,73,74). Se esaloneaza de obicei la sfârsitul programului de pectorali, asociind miscarea cu un act respirator activ. Mentionam ca pe tot parcursul executiei spatele va fi în contact cu banca, orice lordozare a coloanei vertebrale denatureaza tehnica de executie si anuleaza valentele corective ale exercitiului. Se vor executa 3-4 serii a câte 12-15 repetari.

Fig.72

Fig.73

Fig.74

Împinsul cu priza ingusta. Din dorinta de a angrena cu precadere fascicolele sternale ale pectoralilor, s-a procedat la o îngustare a prizei pe bara (cca.40cm) (fig.75). Miscarea este la fel cu cea de la împinsul clasic (fig.76) si solicita muschii: Marele pectoral si Tricepsul în integritatea sa. Datorita implicarii majore a Tricepsului, este deseori folositca exercitiuu de dezvoltare a Tricepsului. Ca exercitiu suplimentar, se vor executa 3-4 serii a câte 10-12 repetari.

Fig.75

Fig.76

Împins la aparat specific. Din constructie, aparatul permite miscarea fara ca sarcina sa „cada” efectiv asupra executantului în general, si asupra pectoralului în special. Deci din sezând, sub diferite unghiuri, se împing mânerele pâna la extensia completa a membrului superior (fig.77). Constructia speciala a aparatului permite o gama larga de reglaje: sarcina de lucru, amplitudinea executiei, înaltimea scaunului, adâncimea sprijinului, unghiul de executie.Se solicita integral muschii pectorali (fig.78).

Fig.77

Fig.78

INDICAŢII METODICE:

·        Toate exercitiile pentru pectorali, prin faptul ca actioneaza direct si asupra cutiei toracice,    ajuta la prevenirea si corectarea: sternului înfundat, sternului în carena, toracelui infantil, cifozei , lordozei si scoliozei toracale si în general intervin în majoritatea sechelelor de rahitism pe zona toracala.

·        Este important ca toate exercitiile  de prelucrere a muschilor pectorali sa fie însotite de un act respirator profund si complet, contribuind din interior, de data aceasta, la intretinerea si la cresterea mobilitatii cutiei toracice. În general, miscarile care elibereaza cutia toracica de sarcini sau de presiuni favorizeaza inspirul, iar cele care induc apasari sau presiuni, expirul.

·        În continuare facem apel la o judicioasa si atenta stabilire a greutatii de lucru care la începatori nu trebuie sa depaseasca 50-55% (15-18 repetari) accentul cazând pe forma exercitiului executat întru-n numar optim de repetari (min.8-9, max.12-15).

·        Daca se va lucra segmentar, exclusiv pentru pectorali, nu se vor esalona decât max. trei sedinte la doua saptamâni oferindmuschiului posibilitate de refacere.

·        În cazul în care: lucrul cu greutati este anevoios, baza materiala este precara sau lucrul nu poate fi supravegheat, se poate trece la antrenarea pectoralilor cu ajutorul propriei greutati corporale executând flotari la sol, între scaune, cu pozitionarea picioarelor mai sus, la paralele etc.

     4.4.   DEFICIENŢELE  MEMBRUL INFERIOR

      ♦  DEFICIENŢELE COAPSELOR.. Cel mai adesea întâlnim coapsele în varum, dar si coapse lungi, scurte, coapse asimetrice, groase sau subtiri. Exercitiile vor urmari tonifierea cvadricepsului si a  tensorului fasciei lata pentru varum, si tonifierea generala pentru celelalte deficiente.

♦ GENUNCHI ÎN FLEXIE. Deficienta ce apare ca urmare a tonusului muscular scazut al cvadricepsilor si al fesierilor. De cele mai multe ori este însotita de spatele plan.

♦  GENUNCHI ÎN HIPEREXTENSIE Aceasta deficienta apare din cauza tonusului scazut al zonei ischiogambiere si/sau a laxitatii articulare a genunchiului.

♦   GENUNCHI VALGUM  (sau genunchii în „X”)

      ♦   GENUNCHI VARRUM  (genunchi în „( )”)

       ♦   DEFICIENŢELE GAMBELOR. Se întâlnesc diferite deficiente ale gambelor cum ar fi: gambe în varr, gambe subtiri, gambe groase sau gambe asimetrice. si în aceste cazuri programele kinetoterapeutice se adreseaza doar etapei corective.

       ♦  PICIORUL ADDUS  Este o deficienta ce reprezinta orientarea piciorului înspre interior si deseori este însotita si de varumul genunchilor. Se întâlneste frecvent la copii.

♦  PICIORUL ABDUS. Reprezinta orientarea piciorului spre lateral si deseori este întâlnit la cei cu valgum al genunchilor. În general, exercitiile de baza specifice atletismului, expuse mai sus (1, 2, 3) ramân valabile cu mentiunea ca, contactul piciorului  cu solul se va face de data aceasta pe partea externa a talpii.

♦  PICIORUL PLAT  poate sa apara în urma caderii boltei plantare ca urmare a suprasolicitarii în pozitie ortostatica sau a mersului prelungit. De asemenea mentionam si cauzele ereditare; rahitismul ce da în final hipotonie locala si laxitate articulara; supraponderabilitatea precum si cauze posttraumatice. O alta cauza  a aparitiei piciorului plat , poate fi practicarea anumitor meserii pe perioada îndelungata (frizerii, coafezele, postasii, vânzatorii etc.) sau folosirea încaltamintei necorespunzatoare (fara toc sau suport plantar).

  Dintre semnele piciorului plat mentionam prabusirea boltei plantare, oboseala la mers prelungit, dureri în talpa, calcâi sau în gamba

  Piciorul plat recunoaste patru grade de evolutie (1, 2, 3, 4) iar complicatiile ulterioare vor fi de tipul artroza a gleznelor sau /si a genunchilor; varice.

4.4.1. Exercitii pentru musculatura membrelor inferioare (coapsele).  Zona musculara voluminoasa, coapsele raspund excelent la lucru cu greutati. Majoritatea disciplinelor sportive includ în programele lor de pregatire fizica generala, si nu numai, lucrul segmentar local pentru tonifierea musculaturii dar si pentru dezvoltarea fortei trenului inferior. Vom prezenta în continuare câteva exercitii, unele cunoscute cum ar fi genuflexiunile, dar si unele specifice culturistilor, executate  cu aparatura specifica.

Genuflexiunile cu bara pe spate. Exercitiu clasic de dezvoltare a fortei membrelor inferioare dar si de hipertrofiere a musculaturii. Din pozitia stând cu bara pe spate, se coboara prin flexia coapsei pe gamba pâna ce coapsa atinge cel putin orizontala (fig.79). Se revine la verticala prin extensia membrului inferior, cursa care înregistreaza si cea mai puternica contractie musculara. Inspirul are loc pe perioada primei treimi a cursei de coborâre, iar expirul pe perioada ultimei treimi a cursei de revenire. Fiind un exercitiu de baza în dezvoltarea coapselor, acesta se lucreaza cu sarcini maximale si submaximale dupa o prealabila si consistenta încalzire. În general, copiii executa exercitiul cu propria greutate, iar dupa ce acestia avanseaza se pot aborda si sarcini, dar nu mai mult de 30% din greutatea corporala a executantului.

Fig.79

Vom face în cele ce urmeaza o mentiune cu valoare de avertisment !: sub nici o forma coloana vertebrala nu se va flexa sau apleca spre înainte (fig.80,81). Aceasta va fi mentinuta dreapta sau chiar în usoara extensie prin încordarea puternica a paravertebralilor si a lombarilor (fig.39); deci, greutatea de lucru va fi aleasa în consecinta.

Fig.80

Fig.81

Genuflexiunile cu bara în fata. Miscarea în sine este tot una de extensie a membrilui inferior, ca la exercitiul precedent, cu diferenta ca centrul general de masa al sistemului sportiv-sarcina va fi situat mai în fata, direct proportional cu diametrul antero-posterior al toracelui superior. Astfel zona de tensionare maxima a cvadricepsului se va muta si ea proportional spre articulatia genunchiului. si acesta este un exercitiu de baza care datorita pozitiei si a faptului ca limiteaza considerabil actul respirator induce o limitare de pâna la 30-35% a greutatii de lucru. Din nou facem mentiunea de a mentine spatele drept pentru a conferi exercitiului valoare corectiva (fig.82).

Fig.82

Fig.83

Mâinile se pot dispune si încrucisat conform fig.83; si într-un caz si în celalalt, sarcina va sta pe deltoidul anterior si pe portiunea claviculara a pectoralilor. Se vor executa 5-6 serii a câte 8-10 serii.

Genuflexiuni cu ganterele. Un exercitiu executat cu precadere de fete si de cei care din diferite motive nu pot sau nu vor sa lucreze cu sarcina care preseaza coloana vertebrala. Miscarea este aceeasi cu mentiunea ca cele doua gantere se vor tine lateral în dreptul gambelor în vecinatatea momentului verticalei (fig.84,85). Se poate executa si ca exercitiu de încalzire înaintea genuflexiunilor cu bara.

Fig.84

Fig.85 Debutul miscarii

Genuflexiuni la presa pentru coapse. Pentru aceasta utilizam o instalatie coform fig.86,87 care are avantajul de a securiza la maxim lucrul prin faptul ca în permanenta trunchiul se afla în contact cu banca aparatului. De data aceasta punctul fix se ia pe bazin iar sarcina este împinsa cu picioarele, este miscare inversa genuflexiunii cu bara. Ca exercitiu de baza se executa 5-6 serii a câte 8-10 serii.

Fig.86

Fig.87

mportanta este si amplasarea picioarelor pe platforma aparatului putând influenta diferitele zone ale coapsei, dupa cum urmeaza: (fig.88).

Picioarele în partea Picioarele în partea Picioarele cu Picioarele paralele

superioara a platformei inferioara a platformei vârfurile departate si apropiate

Fig.88

Solicita intens Solicita intens Solicita intens Solicita intens

Ischio-gambierii Cvadricepsul Adductorii Cvadricepsul

si fesierii

Genuflexiuni la presa „Hack-squat”. Exercitiul este similar genuflexiunii cu bara doar ca întreaga miscare se desfasoara pe un plan înclinat de cca. 38°- 40° (fig.89,90), ceea ce face ca zona de tensionare maxima sa se situeze undeva deasupra genunchiului, iar maniera de dispunere a sarcinii de lucru confera o buna securitate a executiei. Este un exercitiu suplimentar si se adreseaza în special fetelor, începatorilor sau celor care evita genuflexiunile libere. Se vor executa 3-4 serii a câte 10-12 repetari. Este angrenat în efort întregul cvadriceps si zona fesiera.

Fig.89

Fig.90

Extensia gambei din sezând. Aceasta miscare este specifica cvadricepsului si se executa pâna la extinderea maxima a gambei adica spre 180°. Este un exercitiu care prin pozitia executantului (fig.91,92) izoleaza extrem de bine cvadricepsul de aceea îl consideram exercitiu de baza. Este deosebit de util pentru cei care nu pot sustine greutatea barii pe spate sau în fata. Împortant este numarul de repetari care se executa, si anume 15-20, exercitiul contribuind astfel la un masiv aflux sanguin local.

Fig.91

Fig.92

Prin executia foarte stricta din punct de vedere al tehnicii de executie, acest exercitiu va conferi coapsei aspectul compet, rotund. Exercitiul se adreseaza atât începatorilor cât si avansatilor, diferenta constând doar în dimensiunea sarcinii de lucru.

Flexia gambei pe coapsa la helcometru. Din decubit ventral, simultan sau alternativ, gambele fac o flexie pâna în dreptul zonei fesiere (fig.93). Sunt solicitati intens, muschii Semimembranosul, Semitendinosul si Bicepsul femural. Este singura miscare care dezvolta musculatura posterioara a coapsei.

Se vor executa 4-5 serii a câte 10-12 repetari. Mentionam necesitatea executarii cursei complete; de la 180° pâna sub 90°. Exercitiul se va executa în partea a doua a antrenamentului pentru coapse pe parcursul a 3-4 serii a câte 10-12 repetari.

Fig.93

Exercitiul mai cunoaste doua variante, din stând executând flexie cu un picior (fig.94) sau din sezând la un aparat de constructie speciala (fig.95). si într-un caz si în celalalt, musculatura care executa travaliul este tot cea posterioara a coapsei.

Fig.94

Fig.95

Aplecarile cu bara, „Good Morning”. Prin acest exercitiu se solicita, in principal prin elongatie, musculatura zonei fesiere si cea posterioara a coapsei (fig.96). Prin urmare, din stând cu bara pe umeri, se apleaca trunchiul înainte cu sau fara a îndoi genunchii (fig.97).Unchiul sub care se inclina trunchiul se situeaza spre valoarea de 60°. Prin aceasta miscare se solicita intens mai ales zona de jonctiune dintre musculatura fesiera si cea posterioara a coapsei. Este un exercitiu suplimentar la care chiar daca se executa cu greutate medie, se va respecta postura corectiva a coloanei aceea de usoara extensie.

Fig.96

Fig.97

Adductii la helcometru. Din stând cu sprijin lateral, se executa adductia membrului inferior de partea opusa sprijinului (fig.98). Exercitiul se executa la helcometru sau la un sistem special de scripeti.

Fig.98

Astfel sunt solicitati: Psoasul iliac, Piramidalul, Pectineul, Primul adductor si Marele adductor. Este un exercitiu suplimentar care se esaloneaza de obicei la finalul programului de coapse, fiind mai utilizat indeosebi de fete. Exercitiul se poate executa si simultan la un aparat special cu implicarea acelorasi muschi ai ambelor membre inferioare (fig.99).

Fig.99

INDICAŢII METODICE:

·              Cu ajutorul exercitiilor prezentate mai sus se poate interveni cu succes în prevenirea si corectarea unor deficiente fizice cum ar fi:  genunchi în „varrum si valgum”, genunchi în „flexie si în extensie”, hipotonii post aparat gipsat, sechele post-traumatice etc. De asemenea toate aceste exercitii îsi gasesc o larga aplicabilitate în pregatirea fizica generala si specifica a  sportivilor de performanta

·              Exercitiile de dezvoltare a fortei si musculaturii trenului inferior, determina indirect si o dezvoltare a fortei generale (în special genuflexiunile si fandarile cu încarcatura).

·              Sarcina de lucru va fi astfel ajustata în functie de obiectivale urmarite: simpla greutate corporala sau max. 45-50% pentru prevenire, recuperare si corectie, 55-70% pentru întretinerea tonicitatii si troficitatii musculare, 75-85% pentru hipertrofiere musculara iar peste 90% pentru dezvoltarea fortei pure.

·              Nu recomandam sub nici o forma lucrul cu sarcina mare la copii antepubertari sau mai mici. La aceste esaloane de vârste (5-11 ani baietii si 4-10 ani fetele) lucrul pentru dezvoltarea fortei si a masei musculare (în limitele dezvoltarii fiziologice) se va face exclusiv cu greutatea corporala, eventual în conditii îngreunate gen: pante, trepte, nisip etc.

·              Caracterul pauzelor între seriile unui exercitiu pentru coapse va fi pasiv si de refacere completa. Ca durata pauzele trebuie sa fie cuprinse între 2-5 min. Permitând refacerea moleculei de ATP sursa principala de energie în efortul de forta.

·              În cazul lucrului pentru corecterea unei deficiente sau pentru recuperare post-traumatica exercitiile se vor executa doar dupa o atenta si consistenta pergatire a organismului pentru efort (încalzire) si se va lucra fara aparitia durerii.

         4.4.2. Exercitii pentru muschii fesieri.  Sunt muschi puternici, voluminosi care ajuta la locomotie , la mentinerea ortostatismului. În general muschii fesieri sunt intens folositi la exercitiile pentru coapse dar vom trece în revista si unele exercitii strict localizate ppornind de la particularitatole lor anatomice (fig.100,101).

Fig.100

Fig.101

Fandari largi cu bara. Din stând cu o bara pe spate, se fandeaza larg îninte sau înapoi pâna când genunchiul piciorului din spate se apropie de sol. De obicei se lucreaza alternativ dar se pot executa si pe un singur picior. Este important ca atunci când sarcina de lucru este mare, sa se lase un decalaj între picioare (în plan frontal) sufucient de mare pentru asigurarea echilibrului ( fig.102).

Fig.102

Fig.103

Exercitiul este folosit îndeosebi ca mijloc de pregatire a coapsei si a zonei fesiere pentru antrenamentul de coapse, în virtutea metodei Weider, aceea a pre-obosirii muschiului. Se poate executa si cu ganterele (fig.103) pe loc sau cu deplasare. Ca numar de serii acestea vor fi 3-4 a câte 15-18 repetari. Desigur acest exercitiu are o larga aplicabilitate si în alte sporturi la care avem fie deplasare prin alergare (atletism, jocuri sportive etc.) fie este nevoie de forta pentru membrele inferioare (sporturile de contact, tenis etc.).

Extensia coapsei la helcometru. Din stând cu fata la scripete, se executa o extensie a coapsei cu stricta localizare la nivelul zonri fesiere (fig.103). Pentru succesul executiei este necesar ca restul corpului sa ramâna la verticala si pe cât posibil nemiscat, deasemenea, este bine ca piciorul de sprijin sa fie situat mai sus pentru a permite celuilalt o miscare nestingherita.

Fig.104

Aceeasi miscare se poate executa si la un aparat cu pârghii, special conform fig.104

Fig.104

Extensia coapsei din pozitia cvadrupeda. Din stând pe antebrate si pe genunchi, se procedeaza la ducerea unui membru inferior înapoi printr-o extensie energica, localizând contractia maxima la nivelul zonei fesiere (fig.105).

Fig.105

Ridicarea bazinului de pe sol. Din decubit dorsal cu sprijin pe omoplati,talpi si pe palme, se ridica bazinul pâna când coapsele devin coliniare cu trunchiul (fig.106). Acest exercitiu cât si precedentul se executa fara incarcatura, singura „încarcatura” permisa dar si obligatorie fiind numarul mare de repetari, adica pâna la refuz. Aceste exercitii sunt incluse de obicei în programele de gimnastica aerobica ale fetelor, dar pot fi executate cu succes si de baieti. Se executa alternativ, în 4-5 serii a câte 45-50 repetari. Exercitiul tonifica musculatura zonei fesiera si cea adiacenta.

Fig.106

Exercitiul mai cunoaste o varianta, aceea când picioarele sunt situate mai sus decât restul corpului, pe o banca, scaun etc. (fig.107). Valoarea acestor exercitii rezida în principal din faptul ca sunt simple ca tehnica, nu solicita aparatura speciala si pot fi executate oriunde, acasa, în aer liber în sali sau pe terenuri de sport.

Fig.107

Abductii ale coapsei din stând. Din pozitie laterala fata de helcometru, se procedeaza la o abductie (ducere in plan lateral spre exterior) a membrului inferior si implicit a coapsei. Cea mai mare parte a travaliului o executa Fesierul mijlociu (fig.108).

Fig.108

Acest exercitiu se poate executa alternativ sau simetric la un aparat special la care se lucreaza din pozitia sezând, grupele musculare executante fiind aceleasi (fig.109). si într-un caz si în altul, execitiul se va esalona la sfârsitul programului de dezvoltare a coapelor, având caracter suplimentar.

Fig.109

INDICAŢII METODICE:

·     Exercitiile de tonifiere a muschilor fesieri au ca menire consolidarea articulatiei coxo-femurale si a stabilitatii centurii pelvine. Astfel exercitiile prezentate mai sus sunt deosebit de utile în: cox-artroze, post luxatii de sold, asimetrii ale bazinului, discopatii lombare, post aparat gipsat, în cazul protezarii colului femural etc.

·     În general ramân valabile aprecierile facute la exercitiile pentru dezvoltarea coapselor, data fiind vecinatatea celor doua zone si având în vedere sinergismul biomecanicii lor.

4.4.3. Exercitii pentru musculatura gambei. Muschii gambei sunt, poate, cei mai întrebuintati muschi ai organismului în activitatile cotidiene legate de locomotie. Cel mai simplu pas de mers sau de alergare, urcatul unei trepte repetate de sute si mii de ori în cursul unei zile, au facut cu timpul ca gamba sa fie destul de „antrenata” astfel în cât ea sa se abata de la metodologia clasica de antrenament. În acest sens mentionam ca musculatura gambei este obisnuita cu greutatea corporala, deci stimulul va trebui sa fie mai intens, fie ca aceasta înseamna sarcina de lucru mai mare, executii pe un picior sau conditii îngreunate. Deci, nu va trebui sa oferim muschilori gambei posibilitatea de a se adapta la vreun exercitiu, la vreo sarcina de lucru etc.

Ridicari pe vârfuri la helcometru. Este de fapt unica miscare care dezvolta musculatura posterioara a  gambei. Miscarea de extensie a piciorului trebuie facuta cu amplitudine, mentinându-se chiar un moment de izometrie in momentul de maxima contractie. Exercitiul se executa la un aparat special, un sistem de pârghii, care permite folosirea unor greutati mari în deplina siguranta si cu o buna manevrabilitate (fig.110). Se vor executa 5-6 serii a câte 15-20 repetari. Din cauza ca aceasta grupa musculara este deseori deficitara recomandam sa se esaloneze doua antrenamente pentru gambe, unul la finalul programului de coapse, iar al doilea intr-alta zi de maniera prioritara.

Fig.110

Pentru o solicitare globala a musculaturii gambelor, importanta va fi si asezarea picioarelor pe sprijin. Daca apropiem vârfurile se solicita cu precadere gemenii externi iar departându-le, gemenii interni (fig.111).

Fig.111

Ridicari pe vârfuri cu sarcina pe bazin (Donkey Calf Rise). Miscarea de baza este aceeasi, de extensie a piciorului, avantajul fiind ca prin pozitionarea sarcinii coloana vertebrala se descarca de presiune (fig.112), iar efortul local este mult mai izolat. Ambele exercitii trebuie executate în numar mare de repetari (cca. 20 repetari). Deobicei se executa simultan, nefiind exclusa nici varianta alternativa.

Fig.112

Ridicari pe vârfuri la presa pentru soleari. Se executa din nou o extensie a piciorului, cu sarcina, de data aceasta situata la nivelul genunchilor gratie unui aparat special conceput (fig.113). Referirile anterioare cu privire la numarul de repetari si de serii precum si indicatiile metodice ramân valabile.

Fig.113

INDICAŢII METODICE:

·      Se poate aborda lucru pentru musculatura gambei dupa o fractura de tibie sau/si peroneu în faza post aparat gipsat, în cazul genunchilor în „varrum” si „valgum” în flexie sau în extensie, în cazul „piciorului plat” a piciorului „addus” sau „abdus” sau a celui „ecvestru”. Exercitiile pentru dezvoltarea tonicitatii si troficitatii gambelor pot avea un rol însemnat si la reeducarea mersului.

·      Sunt contraindicate exercitiile de gambe la persoanele cu trombo-flebite sau cu procese varicoase, existând pericolul agravarii acestora.

·     Ca intensitati de lucru gamba „raspunde” bine la valori ale intensitatii de lucru de 60-65% aceasta însemnând ca fiecare serie sa se execute în 15-20 de repetari.

4.7. Exercitii pentru muschiul trapez. Trapezul are un rol important în stabilitatea zonei toracale si cervicale ale coloanei vertebrale. Este implicat si în activitatile diurne cu caracter aplicativ cum ar fi transportul de greutati, ridicari de obiecte deasupra umerilor etc. Trapezul mai asigura stabilitatea si coliniaritatea umerilor. În general prelucrarea trapezului are loc în cadrul programului de umeri sau a celui de spate.

Trageri verticale cu bara (ramat vertical). Din stând cu bara la nivelul coapselor, se ridica aceasta prin fata pieptului pâna în dreptul barbiei. Important este ca mâinile sa fie deasupra pieptului iar coatele deasupra nivelului prizei (fig.114). Largimea prizei variaza între 15-35cm si este de tip pronatie.

Fig.114

Ridicari de umeri cu bara. Se ridica umerii, pe cât posibil fara flexie din articulatia cotului, pâna la nivelul maxim (fig.115). Pentru usurinta miscarii se va apleca barbia în piept crescând astfel amplitudinea miscarii. Exercitiul se poate executa si cu doua gantere tinute lateral (fig.116). Ca si la exercitiul precedent, inspirul se va face pe tractiunea barii, iar expirul la revenire.

Mentionam ca trunchiul, implicit coloana vertebrala se vor mentine la verticala, fara nici un fel de aplecare. Exercitiul se va executa în 3-4 serii a câte 8-10 repetari.

Fig.115

Fig.116

INDICAŢII METODICE:

·              Datorita suprafetei mari de extindere (cca. 1/3 din musculatura spatelui), troficitatea crescuta a muschiului trapez poate „masca” cifozele si scoliozele toracale de faza incipienta, si la care, datorita vârstei nu mai putem ameliora nimic (vârste ce se întind dincolo de perioada de crestere si dezvoltare).

·              Prelucrarea muschiului trapez poate face parte cu succes dintr-un program de exercitii fizice în ameliorarea spondilitelor, spondilozelor, torticolisului, cifozelor cervicale si a deficientelor omoplatilor.

·              Sarcinile de lucru vor fi alese astfel încât sa nu împieteze asupra formei si amplitudinii miscarii care se va executa cu max. 75-80% din posibilitatile maxime.

·              Datorita faptului ca muschiul trapez intervine în majoritatea exercitilor de umeri si spate, recomandam antrenarea distincta a acestuia o data la doua saptamâni.

4.8. Exercitii pentru musculatura bratelor – Bicepsul -  Exercitiile pentru dezvoltarea bicepsului brahial sunt fara îndoiala cele mai populate exercitii cu îngreuiere. Din totdeauna un biceps tonic si voluminos a fost simbolul fortei. Aceasta situatie se datoreaza si faptului ca musculatura bratelor raspunde cel mai bine  la lucrul cu greutati, iar efectele se vad relativ repede. Miscarea de baza pe care o efectueaza bicepsul este aceea de flexie a antebratului pe brat

Flexia antebratului pe brat cu bara. Din stând cu bara la nivelul coapselor, se ridica aceasta pâna în dreptul pieptului si apoi se revine (fig.118). Este considerat exercitiu de baza, mijloc de nelipsit în programele de dezvoltare a bicepsului. Se foloseste priza de tip supinatie (apucat de jos). Largimea prizei variaza de la starea de paralelism a bretelor pâna la cea cu putin mai larga decât latimea umerilor (diametrul biacromial) (fig.117).

Fig.117

Fig.118

Flexii alternative cu ganterele. Din stând sau din sezând se ridica alternativ ganterele panâ deasupra umarului corespunzator (fig.119). este considerat tot un exercitiu de baza din care se executa 4-5 serii a câte 10-12 repetari pe brat.

Fig.119

Astfel, la nivel bio-mecanic acest exercitiu permite realizarea integrala a functiilor bicepsului care sunt: flexia antebratului pe brat, antepulsia bratului si miscarea de supinatie (fig.120).

Fig.120

Fig.121

Exercitiul recunoaste trei variante în functie de felul în care este ridicata gantera: cu miscare de supinatie fig. 121, A, cu policele în sus fig. 121, B, sau cu palma orientata spre înainte fig.121, C.

Flexia antebratului cu o gantera. Exercitiul este cunoscut si sub numele de „Flexie concentrata cu gantera”. Pozitia de lucru este sezând cu bratul sprijinit de partea interna a coapsei corespunzatoare (fig.122). Datorita caracterului deosebit de izolat a miscarii, greutatea de lucru va fi ajustata în consecinta, oricum, ca exercitiu suplimentar intensitatea nu va depasi 70-75% adica min.12 repetari pe serie.

Fig.122

Flexia antebratelor la planul înclinat, la banca „Larry Scott”. Exercitiul reprazinta tot o flexie concentrata, de data aceasta, cu sprijin pe un plan înclinat sub un unghi de aprox. 50°, si se poate executa simultan cu o bara (fig.123), sau alternativ cu o gantera. Pozitionarea de maniera aceasta, permite o izolare perfecta a bicepsului. Data fiind dificultatea exercitiului, greutatea de lucru va fi mica si medie, iar numarul de repetari de aprox. 12-15.

Fig.123

Flexia antebratelor cu priza supinatie. Pozitia de lucru este: stând cu bara la nivelul coapselor, iar miscarea consta într-o flexie a antebratelor pe brate ducând bare pâna la nivelul pieptului (fig.124)

Fig.124

Executat de maniera aceasta, exercitiul se adreseaza cu precadere Brahialului anterior, Lungului supinator si Primului radial, muschi care sunt importanti în dezvoltarea globala a bratului, a caror dezvoltare, alaturi de Biceps si de Triceps confera o imagine completa acestui segment.

Flexia antebratului pe brat cu gantere si policele în sus. Este o varianta a exercitiului precedent cu deosebirea ca mâna nu este în pronatie ci în pozitia „0”, când radiusul este paralel cu cubitusul. Deasemeni este un exercitiu suplimentar care dezvolta Brahialul anterior, Lungul supinator, Primul radial si Bicepsul (fig.125).

Fig.125

Flexia antebratului pe brat la helcometru. Este o varianta a exercitiului cu gantere, avâd avantajul de a mentine o tensiune continua asupra bicepsului prin intermadiul cablului, si de a pastra un unghi optim de tractiune pr toata perioada seriei (fig.126). Se programeaza de obicei la sfârsitul programelor de dezvoltare a bicepsului în 3-4 serii a câte 12-15 repetari, si este specific sportivilor avansati. Exercitiul dezvolta în special Bicepsul brahial si Brahialul anterior. Priza folosita este cea supinatie dar nu este exclsa nici pronatia.

Fig.126

Flexia antebratelor pe brate la helcometru,” în cruce”. Pozitia de executie este stând cu bratele în lateral apucând cele doua mânere ale aparatului. Mânerele pot fi situate mai sus de nivelul umerilor (situatie favorabila) sau la nivelul acestora. si într-un caz si într-altul se va face o flexie simultana (fig.127), unilaterala (fig.128) sau simultana la orizontala (fig129), a antebratelor pe brate. Exercitiul este valoros prin posibilitatile excelente de izolare în travaliu a bicepsului. Este un exercitiu ce se adreseaza sportivilor avansati.

Fig.127

Fig.128

Fig.129

4.9. Exercitii pentru tricepsul brahial. Din totalul perimetrului bratului, tricepsul conteaza cu pâna la 2/3, el executând miscarea de extensie a antebratului. Tricepsul este compus din trei portiuni: Vastul extern, Vastul intern si Portiunea lunga. Metodologia de lucru este asemanatoare cu a celorlalte geupe musculare; raspunzând foarte bine la solicitari.

Extensii ale antebratelor la helcometru cu priza pronatie. Din pozitia „stând” cu fata la scripete, se executa o tragere în jos a barii din dreptul pieptului pâna când antebratuls i bratul devin coliniare (fig.130).

Fig.130

Ca variante ale aceluiasi exercitiu mentionam: extensii cu ajutorul coardei flexibile (fig.131) sau extensii de deasupra capului din aplecat (fig.132). Exerciiul este un exercitiu de baza nelipsit din programele pentru triceps si se executa 4-5 serii a câte 8-10 repetari. Mentionam ca pentru a izola bine tricepsul în lucru, este obligatoriu ca bratul sa ramâna nemiscat (pe cât posibil) pe toata perioada executiei.

Fig.131

Fig.132

Ca varianta a acestui exercitiu mentionam „Flexia antebratului la helcometru cu priza supinatie executata cu o mâna” (fig.134). Se va executa alternativ pentru tricepsul stâng cât si pentru dreptul. si aceasta varianta este considerata a fi un exercitiu suplimentar, si, ca atare se va esalona la sfârsitul programului de triceps în 3-4 serii a câte 12-15 repetari.

Fig.133

Extensia antebratelor cu bara dreapta, din culcat dorsal. Pozitia de lucru este decubit dorsal pe o banca cu suporti pentru bara. Debutul miscarii se va face din postura verticala a membrelor superioare si se va continua cu ducerea barii pâna jos când unghiul dintre antebrat si brat va scade sub 90° ( adica pâna în dreptul fruntii sau chiar mai jos) (fig.135). Succesul unei eficiente executii va depinde în mare masura de cât de paralele vor putea fi mentinute bratele pe tot timpul miscarii, si, de cât de ampla va fi miscarea (fig.136). Acest exercitiu este unul de baza, si de obicei se esaloneaza la începutul programului pentru dezvoltarea tricepsului. Se vor executa 4-5 serii de câte 8-10 repetari. Mentionam necesitatea unei consistente încalziri înainte de acest exercitiu date fiind solicitarile mari, dar mai ales a anatomiei articulatiei cotului.

Fig.135

Fig.136

Extensia antebratelor cu ganterele tinute paralele. Este de fapt o varianta a exercitiului precedent cu deosebirea ca se executa cu doua gantere, si, mai important, priza pe mânerul ganterei nu este nici pronatie nici supinatie; mâna se afla în pozitia „0” când radiusul este paralel cu cubitusul (fig.137). Aceasta pozitionare a mâinii reduce considerabil greutatea de lucru cu atât mai mult cu cât apare obligatorie cerinta paralelismului între brate. Ganterele se vor coborâ pâna în dreptul fruntii sau mai indicat, dincolo de crestet. Acest exercitiu se adreseaza cu precadere muschiului Triceps cu cele trei fascicule ale sale: Vastul intern, Vastul extern si Portiunea lunga dar are actiune si asupra Anconeului, Primului radial si celui de-al doilea Radial.

Fig.137

Extensii la verticala cu gantera. Din stând sau sezând, cu gantra deasupra capului, se coboara aceasta prin spatele capului pâna la nivelul trapezului (fig.138,139). Sunt vizate aceleasi grupe musculare cu accent însa pe triceps. Exercitiul se executa alternativ, stânga + dreapta si este considerat si el un exercitiu de baza.

Fig.138

Fig.139

Ca varianta a acestui exercitiu avem executia cu doua mâini (fig.140) cu aceleasi implicatii ca la exercitiul mai sus prezentat; avantajul consta în faptul ca se pot utiliza sarcini mai mari.

Fig.140

Extensia antebratelor cu bara din asezat. Pentru acest exercitiu se va folosi fie o bara dreapta fie una curbata ca în fig.141, iar pozitia de lucru este sezând cu sau fara spate sprijinit. Miscarea sosicita intensiv Tricepsul brahial, si se executa coborând bara de la verticala, prin spatele capului pâna la ceafa, si revenire. Se vor executa, ca exercitiu suplimentar, 3-4 serii de 10-12 repetari.

Fig.141

Extensia antebratului din aplecat înainte, cu gantera. Pozitia de lucru este aplecat cu trunchiul 45° si cu mâna care nu lucreaza sprijinita de un suport sau pe genunchiul corespunzator. Mâna cu gantera face o miscare din dreptul pieptului pâna la realizarea coliniaritatii între brat si antebrat (fig.142,143). si acest exercitiu este considerat exercitiu suplimentar si se esaloneaza în completarea celor de baza. Pentru randamentul exercitiului recomandam ca bratul sa fie fix, situat lânga torace. Se vor executa 3-4 serii de câte 10-12 repetari.

Fig.142

Fig.143

Extensii din sprijin înapoi pe o banca. Alaturi de flotarile la paralele, extensiile din sprijin înapoi, sunt singurele exercitii de triceps la care se executa flexia bratului pe antebrat; spre deosebire de celelalte exercitii. Pozitia de plecare este sprijinit înapoi pe palme departate usor peste diametrul bitrohanterian (fig. 144). Se coboara corpul pâna când antebratul se va situa sub un unghi de 90° fata de brat sau chiar mai mic, apoi se va reveni la coliniaritatea dintre cele doua segmente. Este un exercitiu liber, se executa fara incarcatura, de obicei la finele programului de triceps în 2-3 serii pâna la refuz.

Fig.144

4.10. Exercitii pentru musculatura antebratelor. si musculatura antebratelor, comporta o abordare speciala în metodologia de lucru dat fiind gradul mare de antrenament pe care aceste grupe musculare îl au, datorita activitatilor diurne cu caracter aplicativ. Sunt muschi puternici, deprinsi cu strânsul pumnului, cu transportul de sarcini, cu fel si fel de miscari mai mult sau mai putin grele. Pentru aceasta recomandam seriile de 20-25 repetari, executate cu greutati medii si sub-medii. Pe cât posibil, pentru eficientizarea programului de antebrate, acesta nu se va executa la antrenamentu de brate; cum adeseori se face.

Flexia pumnului cu bara. Din sezând se apuca bara cu priza supinatie sprijinind antebratele pe genunchi sau pe o banca astfel încât pumnii sa fie situati în afara sprijinului (fig145). Exercitiul se adreseaza muschilor: Marele si Micul palmar, Flexorul comun superficial si profund al degetelor, Cubitalul anterior(fig.146)Exercitiul se va executa în 5-6 serii a câte 20-25 repetari.

Fig.145

Fig.146

Extensia pumnului cu bara. Din aceeasi pozitie decrisa mai sus, cu deosebirea ca priza va fi pronatie, se va executa o extensie a mâinii. Ne adresem astfel, muschilor Extensorul comun al degetelor, Extensorul propriu al degetului mic, Cubitalul posterior, Primului Radial, Radialul al doilea si Exensorului propriu al indexului (fig.147).

Fig.147

INDICAŢII METODICE:

Exercitiile pentru brate si antebrate recunosc o larga aplicabilitate dupa un aparat gipsat

dupa o paralizie în urma unui accident vascular cerebral, în urma unor fracturi sau fisuri de humerus, radius si/sau cubitus.

·        Deasemeni, toate exercitiile prezentate mai sus sunt deosebit de utile în perioada de recuperare de dupa entorse si luxatii ale articulatiilor cotului si a pumnului.

·        Datorita gradului mare de raspuns al muschilor bratului si antebratului la efort recomandam a nu se exagera cu antrenarea respectivelor grupe musculare; cum dealtfel se observa frecvent în salile de culturism si fitness.

·        Find grupe relativ mici, bicepsul si tricepsul brahial se pot foarte usor supraantrena sau chiar accidenta; fiind destul de des întâlnite dezinsertiile de biceps.

·        Sarcinile de lucru vor fi medii (45-55%) si usor peste medie (55-65%) astfel încât sa permita 10-12 repetari într-o serie.

        4.11.  DEFICIENŢELE  PERETELUI  ABDOMINAL

                  Pentru aceasta zona a organismului avem în vedere, în special, abdomenul aton cât si hipotonia peretelui abdominal. Aceasta deficienta poate interesa întregul perete abdominal, si atunci ne referim la un abdomen proeminent sau hipotonie globala.

                  Poate fi localizata sub-ombilical, situatie care da nastere abdomenului ptozic. Aparent o problema nu foarte importanta dar care poate da nastere unor complicatii cum ar fi : ptoza viscerala, modificarea traiectului colonului, dificultate în eliminarea dejectiilor, dureri lombare, lordoza lombara, hernii inghinale si scrotale, etc.; de asemenea este viciata si starea de ortostatism.

                  Este întâlnita la persoanele supraponderale, sedentare sau compensatoriu pentru lordoza lombara.

    5.1.  Exercitii pentru musculatura peretelui abdominal. În final, ne vom referi la o grupa musculara deosebit de importanta pentru organismul uman;Abdomenul. De cele mai multe ori neglijat, ori privit doar din ratiuni estetice, musculatura abdominala îndeplineste mai multe functii pentru organism: ajuta la statiunea bipeda, mentine si securizeaza zona lombara prin Transversii abdominali, ajuta la mentinerea si protejarea  organelor interne, participa la diferite acte si actiuni fiziologice (expiratie, defecatie etc.). Muschii ce compun peretele abdominal sunt urmatorii: Dreptul abdominal, Oblicul mare, Oblocul mic si muschii Transversi (fig.148,149).

Actiunile pe care acesti muschi le executa sunt de flexie a toracelui pe coapse si a coapselor pe torace (Dreptul abdominal), de rasucire si înclinare laterala (Oblicii, mare si mic), iar prin insertia lor pe apofizele spinoase ale vertebrelor lombare, muschii Transversi mentin si securizeaza lordoza lombara fiziologica.

Fig.148

Fig.149

Flexia toracelui pe coapse cu picioarele fixate mai sus decât bazinul. Pozitia de lucru este decubit dorsal cu picioarele sprijinite mai sus pe o banca, sau mentinute. Se ridica trunchiul, miscare însotita de un expir puternic, eventual se mentine un timp, apoi se revine cu spatele la orizontala (fig.151). Pozitia mâinilor poate fi la ceafa (fig.150), încrucisate la piept, lateral etc.

Fig.150

Fig.151

Flexia trunchiului pe coapse cu picioarele la acelasi nivel cu bazinul. Exercitiul solicita cu precadere muschii Dreptul abdominal si Oblicul mare. Modificarea sprijinului picioarelor prin coborârea lor la nivel cu bazinul (fig152,153), face ca Dreptii abdominali sa lucreze integral, spre deosebire de exercitiul precedent care se adresa portiunii superioare a acestora. Este considerat exercitiu de baza care se va executa în 5-6 serii pâna la refuz.

Fig.152

Fig.153

Flexia toracelui pe coapse la banca înclinata. Exercitiul se executa pe o banca speciala destinata lucrului specific pentru abdomen (fig.154). Banca permite o foarte buna imobilizare a membrelor imferioare, o excelenta localizare a travaliului muscular asupra muschilor: Dreptul abdominal si a Oblicului mare. Mâinile pot fi mentinute la ceafa, încrucisate la piept sau la spate, cu (fig155), sau fara rasucirea trunchiului. În mod normal înclinarea bancii se poate regla, astfel putându-se aborda diferite unghiuri de lucru. Facem o mentiune cu caracter de avertisment, si anume, exercitiul se va face cu coloana vertebrala în flexie orice posturare a acesteia spre extensie putând aduce prejudicii zonei lombare.

Fig.154

Fig.155

În cazul în care unghiul de lucru creste la 90° (fig.156), conditiile de executie sunt îngreunate angrenându-se in travaliu si muschii: Psoasul iliac, Croitorul, Tensorul Fasciei Lata, Dreptul anterior al cvadricepsului (fig.157). Totusi ponderea mare o suporta Dreptii abdominali si Oblicul mare. Aceasta varianta se adreseaza sportivilor avansati.

Fig.156

Fig.157

Flexia toracelui pe coapse din stând pe genunchi cu spatele la helcometru.(fig.158) Acest exercitiu are ca „tinta” cei doi Oblici mari si într-o masura mai mica, Dreptii abdomonali. Este considerat un exercitiu suplimentar care se esaloneaza în completarea exercitiilor de baza. Pentru succesul executiei este important ca sa se execute o flexie marcanta a coloanei vertebrale (fig.159).

Fig.158

Fig.159

Flexia concomitenta a coapselor si a toracelui pe aparat specific (Crunch) (fig.160)
Constructia aparatului prmite apropierea simultana a celor doua segmente, toracele si coapsele. În mod obligatoriu miscarea se va însoti de in act respirator activ cu accent pe expiratie. Este un exercitiu care solicita Dreptul abdominal, Oblicul mare, Tensorul fasciei lata si Dreptul anterior al Cvadricepsului; fiind considerat exercitiu suplimentar. Se va executa în 3-4 serii a câte 15-20 repetari cu greutate medie si sub-medie. Spunând greutate, ne referim la faptul ca aparatul este dotat cu un sistem care permite reglarea sarcinii de lucru, în orice caz, ca indicatie generala, abdomenul este bine sa nu se lucreze cu încarcatura, singura încarcatura fiind nnumaril ridicat de repetari.

Fig.160

Flexia coapselor pe torace, pe planul înclinat. Este miscarea inversa decât cea prezentata la exercitiile precedente si angreneaza portiunea inferioara (sub-ombilicala) a abdomenului. Musculatura care suporta travaliul este rsprezentata de Oblicul mare, Dreptul abdominal, Tensorul fasciei lata si Dreptul anterior. Exercitiul se poate executa pe plan orizontal, dar pentru a îngreuna conditiile de lucru, si pentru a efienticiza executia, se executa de obicei pe un plan situat la 45-60° (fig.161). Conditie necesara pentru o executie corecta este aceea de a ridica bazinul de pe plan în momentul flexiei. Aceasta rezida din faptul ca Dreptul abdominal are insertia distala pubisul bazinului. Exercitiul se poate executa ca exercitiu de baza în 5-6 serii pâna la refuz.

Fig.161

Flexia coapselor pe torace din sprijin pe antebrate. Exercitiul se executa la un cadru care permite sprijinirea antebratelor pe o suprafata moale, si care confera suficienta libertate membrelor inferioare în executie (fig.162,164). Musculatura implicata în efort este reprezentata de Oblicul mare, Dreptul abdominal, Tensorul fasciei lata si Psoasul iliac (fig.163).

Fig.162

Fig.163

Fig.164

Flexia coapselor pe torace din atârnat. Exercitiul implica si o buna forta a antebretelor necesara mentinerii în atârnat (fig.165). Miscarea este simpla, de ridicre a coapselor, cu sau fara flexia genunchilor. Mentionam ca, pentru succesul executiei, trebuie sa eliminam pe cât posibil balansul corpului. Musculatura angrenata în efort este: Oblicul mare, Dreptul anterior si tensorul fasciei lata.

Fig.165

Avantajul utilizarii acestui exercitiu consta în faptul ca executia este dificila, fapt care face ca, sa se obtina efect bun pe numar mic de repetari. Este un exercitiu care se adreseaza sportivilor avansati, se executa la începutul progamului de abdomen în 3-4 esrii a câte 10-12 repetari.

Rasuciri cu bara. Din stând (fig.166) sau sezând (fig.167), se rasuceste trunchiul stânga si dreapta. Sarcina de lucru este mica, de cele mai multe ori, bara fara încarcatura, pentru a realiza un numar mare de repetari cca. 50-60. Mentionam ca aceasta rasucire nu se face în limita mobilitatii locale, ci miscarea va fi stopata de maniera activa de Oblicul mic si Dreptii abdominali, acesta din dorinta de a preveni eventualele accidentari ale coloanei lombare. Se executa 3-4 serii de cca. 50-60 repetari la sfârsitul programului de abdomen

Fig.166

Fig.167

Pentru localizarea efortului în zona taliei, este obligatoriu ca bazinul sa fie „fixat”. Aceasta se realizeaza prin departarea accentuata a picioarelor atât în pozitia „stând” cât si în cea „sezând”.

Înclinari laterale ale trunchiului. Pozitia de lucru este „stând” cu o gantera într-o mâna, iar cealalta mâna este pozitionata la ceafa (fig.168). Sunt solicitati urmatorii muschi: Oblicul mic, oblicul mare, Dreptii abdominali si Marele drept . Miscarea se va face doar în plan frontal cu o amplitudine atât de mare încât sa se mentina acest plan al miscarii. O serie va fi compusa dintr-o executie pentru partea dreapta, si una pentru cea stânga. Este un exercitiu suplimentar care se executa de obicei în ultima parte a antrenamentului pentru abdomen în 3-4 serii a câte 30-40 repetari. Greutatea ganterei va fi mica, astfel încât sa permita executarea unui numar mare de repetari.

Fig.168

Flexii ale trunchiului din decubit lateral. Exercitiul se executa la aparatul de extensii pentru coloana vertebrala, doar pozitia va fi cea de culcat lateral (decubit lateral). Bratele se pot mentine la ceafa (fig.169), încrucisate la piept sau la spate. Exercitiul se adeseaza muschilor Oblicul mare si mic, si Dreptilor abdominali.

Fig.169

Torsiuni ale coloanei pe platoul rotativ ( „Twist”). Din stând pe un platou special (rotativ) cu mâinile fixate pe mânere, se rasuceste bazinul stânga si dreapta pastrând linia umerilor paralela cu bara de sprijin (fig.170). Se vor executa 3-4 serii a câte 45-55 repetari la sfârsitul programului de abdomen. Exercitiul dezvolta muschii Oblicul mare si mic, si Dreptii abdominali.

Fig.170

INDICAŢII METODICE:
· Este contraindicat lucru pentru abdomen în urmatoarele cazuri: hernii abdominale sau perineale, fibroame uterine, chisturi si formatiuni tumorale ovariene, în perioadele de ciclu menstrual, în cazul ulcerului si al gastritei si în starea de graviditate dincolo de luna a 6-a.

· Peretele abdominal se va prelucra întotdeauna doar concentric si în interiorul segmentului de contractie. Astfel se va putea evita distensia abdominala, fenomen des întâlnit, cu atât mai mult cu cât volumele de alimente si de lichide ingerate sunt mari.

· Exercitiile de abdomen pot interveni cu succes în urmatoarele deficiente si afectiuni: abdomenul hipoton, instabilitate vertebrala lombara, lordoza lombara, bazin antevers, constipatie etc.

· Pentru succesul unui abdomen tonic este obligatoriu ca sa alternam în lucru originea cu insertia muschiului, ex. executam flexia coapselor pe torace la care originea este rebordul costal, zona de prindere a dreptului abdominal, iar insertia este pubisul. Desigur ordinea va fi schimbata printr-un exercitiu de flexie a toracelui pe coapse, la care punctele de origine si insertie se vor inversa.

Abdomenul nu se va lucra cu îngreuieri (gantere sau discuri tinute în brate) deoarece, din punct de vedere estetic este de preferat un abdomen suplu si frumos conturat unuia proeminent si globulos.

4 Comments

Proteine

5/13/2011

1 Comment

Proteinele sunt componente de baza ale tuturor celulelor vii, alaturi de lipide, zaharide, vitamine, enzime, apa si saruri anorganice, formand impreuna un sistem complex in cadrul caruia se petrec o serie de reactii chimice care asigura reproducerea, dezvoltarea si functionarea normala a fiintelor vii. Sunt componente ale structurilor celulare si au functii biologice fundamentale : enzimatice, hormonale , imunologice. Sunt proteine unele substante cu puternica activitate biologica ale celulelor ca: enzimele, pigmentii respiratori, multi hormoni si anticorpii. Substanta contractila din fibrele musculare, din cilii si din flagelele organismelor inferioare, care poseda proprietatea de a transforma energia chimica in energie mecanica, este de asemenea o proteina. Ele intra in structura tuturor celulelor, si ajuta la cresterea si refacerea celulelor. Ca aspect , la microscop , proteinele sunt subtiri , ca niste bastonase gelatinoase. In organele animale apar sub forma de muschi , piele ,par . Ele se gasesc si in plante , in cantitati mai mici . Toate sunt amestecuri de compusi complecsi , continand carbon , hidrogen , azot , oxigen , uneori si fosfor , fier , iar de multe ori sulf . Proteinele sunt principali constituenti ai corpului animalelor . Indeplinind o mare varietate de functii , se descopera o diversificare deosebita in alcatuirea lor . S-a demonstrat ca proteinele constituie partea cea mai insemnata din substanta uscata a celulelor . In corpul omenesc , 15 % din greutate se datoreaza proteinelor. Analiza lor elementara a fost facuta de chimistul olandez Gerardus Iohannes Mulder ( 1802 - 1882 ) , extragandu-le din tesuturi animale si vegetale . Acesta le-a dat , in anul 1838 , la sugestia fostului sau profesor J.J. Berzelius , numele de proteine , de la grecescul 'protos' , care inseamna primul , in prima linie . Mulder publica aceasta denumire in 1840 ( in unele tratate apare anul 1843 ) , in limba olandeza , tradusa apoi si in limba franceza .

Caracteristica cea mai importanta a proteinelor este specificitatea: proteinele diferitelor specii vegetale si animale se deosebesc intre ele, existand deosebiri chiar si intre proteinele indivizilor din aceeasi specie. Se apreciaza ca intr-un organism animal exista circa 100.000 de proteine specifice. Fiecare macromolecula de proteina este alcatuita din 50 pana la 10.000 de unitati de α- aminoacizi, unite prin legaturi peptidice.

Clasificarea proteinelor

Dupa sursa de provenienta :

- proteine de origine vegetala

- proteine de origine animala

Dupa solubilitatea in apa si in solutii de electoliti :

- insolubile (fibroase)

- solubile (globulare)

Dupa produsii rezultati la hidroliza totala : 24798fdq15brs6i

-proteine propriu-zise ( dau prin hidroliza totala numai α- aminoacizi)

-proteine conjugate sau proteide ( prin hidroliza totala se obtine, pe langa α- aminoacizi, si o alta substanta, care in structura proteinei apare ca grupa prostetica)

Proteinele fibroase se gasesc in organismul animal in stare solida si confera tesuturilor rezistenta mecanica (proteine de schelet) sau protectie impotriva agentilor exteriori.

KERATINELE- proteinele din epiderma, par, pene, unghii, copite si coarne se disting printr-un continut mare de sulf. Keratinele sunt insolubile in apa atat rece cat si calda, precum si in solutii saline. Din cauza aceasta keratinele prezinta o mare inertie fata de agentii chimici, precum si fata de enzime.

FIBROINA, componenta fibroasa din matasea naturala, se gaseste in acest material inconjurata cu o componenta amorfa, cleioasa, sericina, care reprezinta cca. 30 % din greutatea totala. In cele doua glande ale viermelui de matase, proteinele sunt continute sub forma de solutie concentrata, vascoasa.

COLAGENUL, este componenta principala a tesuturilor conjunctive, tendoanelor, ligamentelor, cartilajelor, pielii, oaselor, solzilor de peste. Exista numeroase varietati de colagen. Colagenul are o compozitie deosebita de a keratinei si fibroinei, caci este bogat in glicol, prolina si hidroxiprolina, nu contine cistina si triptofan. Prin incalzire prelungita cu apa, colagenul intai se imbiba,apoi se dizolva transformandu-se in gelatina sau clei.

ELASTINA constituie tesutul fibros, cu o elasticitate comparabila cu a cauciucului, a arterelor si a unora din tendoane, cum este de exemplu tendonul de la ceafa boului. Elastina nu se transforma in gelatina la fierbere cu apa si este digerata de tripsina. Ca si colagenul, fibrele de elastina sunt compuse din aminoacizi simpli, mai ales leucina, glicocol si prolina.

In regnul vegetal nu se gasesc proteine fibroase; functia lor este indeplinita in plante de celuloza. Proteinele fibroase se dizolva numai in acizi si baze concentrate, la cald, dar aceasta dizolvare este insotita de o degradare a macromoleculelor; din solutiile obtinute nu se mai regenereaza proteina initiala. Proteinele fibroase nu sunt hidrolizate de enzimele implicate in digestie si deci nu au valoare nutritiva.

Proteinele solubile sau globulare apar in celule in stare dizolvata sau sub forma de geluri hidratate. Ele au insusiri fiziologice specifice si se subimpart in albumine si globuline. Albuminele sunt solubile in apa si in solutii diluate de electroliti (acizi, baze, saruri),iar globulinele sunt solubile numai in solutii de electroliti.

Exemple de proteine solubile:

- albuminele din oua dr798f4215brrs

- caseina din lapte

- globulinele si albuminele din sange (hemoglobina, fibrinogenul)

- proteinele din muschi (miogenul si miosina)

Structura unei albumine:

- proteinele din cereale (gluteina din grau, zeina din porumb)

- proteinele produse de virusi (antigeni) si bacterii

- anticorpii

- nucleoproteidele

- enzimele

- hormonii proteici (insulina)

PROTEINELE DIN SANGE

Sangele este o suspensie a unor corpuscule mari, vizibile la microscop, globulele albe si rosii, intr-un lichid omogen numit plasma. Globulele rosii contin toata proteina colorata rosie, hemoglobina. Plasma contine in solutie fibrinogenul, globuline si albumine. Lichidul ramas la indepartarea globulelor si a fibrinogenului se numeste serul sanguin. Coagularea sangelui se datoreaza transformarii fibrinogenului intr-un gel ireversibil, fibrina.

Globulinele din ser pot fi separate in trei fractiuni, L-, B si z. O importanta deosebita o constituie z-globulinele, care s-au dovedit identice cu anticorpii din serul sanguin.

Se stie ca in urma infectiilor cu bacterii sau virusuri, organismul animal devine imun, un timp mai lung sau mai scurt, fata de o noua infectie cu acelasi germen patogen. Imunitatea se datoreaza aparitiei de anticorpi in serul animalului infectat. Substantele care determina formarea anticorpilor, numite antigeni, sunt proteine, produse de bacterii sau provenite din acestea sau din virusuri prin dezagregarea lor. Orice proteina straina introdusa prin injectie in organism actioneaza ca antigen.

Proteinele din muschi

Muschii vertebratelor contin 15-20% proteine. Au fost izolate : miogenul, miosina, globulina X, stroma musculara, tropomiosina si actina.

Miogenul este un amestec de cel putin 3 proteine, cu caracter de albumine si globuline. Miogenul contine enzimele esentiale ale muschiului: fosforilaza, fosfoglucomutaza, etc..

Miosina si actina sunt proteinele care asigura functiunea contractila a muschiului. Tropomiosina este o proteina unitara.

PROTEINE VEGETALE

Globulinele vegetale sunt mult raspandite in natura, alaturi de albumine.de exemoplu globulinele din semintele oleaginoase :edestina, din samanta de canepa, excelsina din nuca braziliana, amandina din migdale si corilina din alune, apoi globulinele din leguminoase, de ex.: faseolina din fasole, legumina din mazare, precum si globulinele din cartofi, tomate, spanac,etc. Toate au configuratii globulare.

Proteine din cereale

Proprietatea graului de a da o faina panificabila se datoreaza caracterului special al proteinelor din endospermul, bogat in amidon, al semintelor acestei cereale. Proteina din grau, glutenul, se obtine prin framantarea fainei intr-un curent de apa; acesta antreneaza granulele de amidon, lasand glutenul sub forma unei mase lipicioase. Spre deosebire de celelalte proteine vegetale, glutenul este insolubil in apa si in solutii saline. Cercetarea clasica a glutenului a dus la concluzia ca el este un amestec de doua proteine : glutenina si gliadina. Cea din urma este singura proteina solubila in alcool de 70 % si poate astfel fi separata de glutenina.

Din punct de vedere al constitutiei, majoritatea proteinele solubile fac parte

din categoria proteinelor conjugate, in care grupa prostetica poate fi o lipida (lipoproteide), acid fosforic (fosfoproteide), un metal (metaloproteide) sau un acid nucleic (nucleoproteide).

COMPOZITIA PROTEINELOR

Toate proteinele contin elementele: C, H, O, N si S; in unele proteine se mai gasesc, in cantitati mici: P, Fe, Cu, I, Cl, si Br. Continutul procentual al elementelor principale este de: C 50-52 %, H 6,8-7,7 %, S 0,5-2 %, N 15-18 %.

Prin hidroliza, proteinele se transforma in aminoacizi. Hidroliza proteinelor se poate efectua cu acizi, cu baze sau cu enzime. Hidroliza acida se face prin fierbere indelungata (12-48 ore) cu acid clorhidric de 20% sau mai bine cu acid formic continand HCl (2 ore). Hidroliza cu hidroxizi alcalini sau cu hidroxid de bariu are loc intr-un timp mai scurt. Prin hidroliza se obtine un amestec care poate sa contina circa 20 L-aminoacizi. Se formeaza si amoniac prin hidroliza grupelor CONH2 ale asparaginei si glutaminei.

ASIMILATIA SI SINTEZA PROTEINELOR

Se gasesc proteine in fiecare celula vie. Pentru sinteza lor, respectiv a aminoacizilor care le compun, plantele se folosesc de combinatii anorganice ale azotului, amoniac si azotati, pe care le extrag din sol. Unele vietuitoare inferioare, bacteriile de sol, pot folosi chiar azotul molecular.

Animalele nu au proprietatea de a asimila combinatiile anorganice ale azotului, ci sunt nevoite sa utilizeze proteinele de origine animala sau vegetala, continute in hrana lor. Proteinele nu pot fi intrebuintate ca atare, ci sunt hidrolizate in timpul digestiei, pana la aminoacizi. Acestia difuzeaza prin peretele intestinului in sange si servesc apoi celulelor pentru sinteza proteinelor proprii ale organismului. Numai datorita acestui mecanism, fiecare celula isi poate construi proteina ei specifica.

Organismul animal nu poate sintetiza decat anumiti aminoacizi; altii provin din proteinele hranei. De aceea, nu este suficient ca hrana animalelor sa contina o anumita cantitate de proteine, ci acestea trebuie sa cuprinda o cant. suficienta din fiecare aminoacid esential. Proteinele din lapte, carne, peste, oua, creier, serum, fibrina, soia si din embrionul de grau contin aminoacizii esentiali in proportie adecvata. In schimb, hemoglobina, gelatina si multe proteine din vegetale sunt deficiente in unul sau altul din aminoacizii esentiali. Folosirea exclusiva in alimentatie a acestor proteine duce la tulburari grave. Lipsa aminoacizilor esentiali din proteinele hranei se manifesta la animalele tinere a caror crestere inceteaza sau este incetinita. Simptomele de deficienta dispar daca se completeaza dieta cu lapte.

STRUCTURILE PROTEINELOR NATURALE

Se disting patru grade structurale sau niveluri de organizare dupa complexitatea lor. Acestea au fost numitestructuri primare, secundare, tertiare si cuaternare.

Structura primara a unei proteine este determinata prin numarul si succesiunea specifica a aminoacizilor din catena polipeptidica. Structura secundara a unei proteine este determinata de aranjarea in spatiu a catenei polipeptidice si de legaturile care se stabilesc intre catene. Cercetarile in domeniu au sugerat ca macromolecula peptidica nu are forma extinsa, ci adopta o forma rasucita sau incretita. Structurile tertiare : structurile secundare sunt determinate de legaturile de hidrogen dintre grupele CO si NH ale catenelor polipeptidice. Intr-o elice L foarte lunga , se pot stabili legaturi slabe, dar numeroase , si intre grupele R proeminente spre exterior , ale aminoacizilor. Sunt folosite 4 feluri de legaturi intre grupe R apartinand aceleiasi catene polipeptidice prin care se poate realiza o structura tertiara. La adoptarea si mentinerea unei anumite conformatii tertiare contribuie uneori ioni metalici sau, in proteide, grupele prostetice.

Un model de structura tertiara este aceea a mioglobinei; iar un model de structura secundara este acela al keratinei.

Mai multe asemenea structuri tertiare sunt asociate intre ele formand structuri cuaternare. Fortele de atractie sunt aceleasi ca in structurile tertiare, dar ele actioneaza in acest caz intermolecular, unind catene polipeptidice sau elice L-diferite. Un exemplu de structura cuaternara este acela al hemoglobinei.

IZOLARE SI PURIFICARE

Proteinele insolubile pot fi usor separate de compusii care le insotesc in organismele animale, grasimi, hidrati de carbon sau proteine solubile, asa ca izolarea lor nu prezinta dificultati. Din cauza insolubilitatii lor, nu pot fi purificate prin dizolvare.

Proteinele solubile sufera usor la incalzire, sau sub actiunea acizilor, a bazelor, a dizolvantilor organici si a altor compusi chimici, o transformare numita denaturare, prin care se pierde activitatea biologica specifica. Denaturarea proteinelor consta in modificarea ireversibila a formei lor spatiale, naturale, in urma desfacerii unor legaturi din structura moleculei proteice. Aceste modificari se produc fie sub actiunea unor agenti fizici (caldura, radiatii, ultrasunete) fie sub actiunea unor agenti chimici (solutii de acizi, baze sau saruri, solventi organici, etc.)

Proteina se extrage din materialele biologice in care se gaseste cu o solutie salina, mai rar cu dizolvanti organici ca glicerina sau acetona, diluate cu apa. Solutiile acestea contin si substante neproteice; indepartarea acestora se face cu ajutorul dializei prin membrane permeabile pentru aceste substante dar impermeabile pentru proteine. Proteinele insolubile in apa distilata se precipita la sfarsitul dializei. Indepartarea ionilor straini poate fi accelerata prin suprapunerea unei electrolize, intr-un dispozitiv special (electrodializa).

Metoda obisnuita pentru obtinerea proteinelor din solutiile purificate prin dializa consta in precipitare cu saruri neutre, sulfat de amoniu sau sulfat de sodiu, in stare solida sau in solutie saturata. Dupa un alt procedeu, precipitarea proteinei se face cu etanol.

ROLUL PROTEINELOR IN ORGANISMUL UMAN:

1. Plastic.

2. Functional (realizeaza presiunea oncotica; participa la echilibrul acido-bazic; participa la constituirea enzimelor; hormonilor; constituie receptori membranari, intra in constitutia altor substante active etc.).

3. Aparare (refacerea tesuturilor lovite, anticorpi; troficitate a celulelor sistemelor de aparare specific si nespecific; creste rezistenta fata de actiunea nociva a unor substante toxice: Pb, Hg, Cd, Cr, Se, As, benzen, toluen, amine, nitrobenzen, cloroform, CCl4, pesticide organoclorurate, sulfamide, antibiotice toxice - tetraciclina, saruri de Au s.a.).

4. Energetic - prin ardere dau 4,1 Kcal/g proteine; nu ard complet dand nastere unor substante toxice (amine toxice: indol, triptamina, histamina) care cer un efort hepatic suplimentar.

NECESARUL DE PROTEINE

Depinde de necesitatile organismului:

1.Cantitativ:

Copii: 0-6 ani - 3-4 g prot/kg corp/24 h
7-12 ani - 2-3 g prot/kg corp/24 h
12-20 ani - 1,5-1,7 g prot/kg corp/24 h
Adulti: 1,2-1,5 g/kgc/zi (ex: 75 kg ® 85-105 g proteine/zi)
Gravide si mame care alapteaza: 2 g/kgc/zi
Sportivi, mucitori, refaceri musculare: 2-3 g/kgc/zi

SURSE DE PROTEINE

- Produse animale: lapte, branzeturi (100g branza = 25-30 g proteine), carne (20% proteine),viscere (ficat, rinichi, inima, splina, peste), oua.
- Leguminoase: fasole (20-25%), mazare, soia (35%).
- Cereale : paine (8%).
- Nuci, arahide, alune, cartofi, ciuperci, legume, fructe (ultimele 2 mai putin).

1 Comment

Glucidele(Carbohidrati)

5/13/2011

0 Comments

Glucidele, numite şi hidraţi de carbon, carbohidraţi sau zaharide (conform Nomenclatorului Internaţional de Chimie, doar denumirea de "glucide" este oficial acceptată), sunt substanţe de bază în organizarea materiei vii . În lipsa totală a glucidelor, celulele nu pot supravieţuii mai mult de 20 de ore. Aceşti compuşi, ca atare sau în combinaţii cu alte substanţe, intră în structura pereţilor celulari a tuturor vieţuitoarelor, ajutând şi înmulţirea (diviziunea) şi dezvoltarea celulelor. În combinaţie cu glucidele, în organism se construiesc numeroase substanţe, care intră în structura unor hormoni, anticorpi, antigene, elemente figurate sangvine, etc.. Însă, doar în secundar glucidele joacă un rol structural sau plastic în organism, principala "sarcină" al lor, fiind aceea de a furniza energie.
  Carbohidraţii conţin doar trei elemente chimice minerale: carbon (C), oxigen (O) şi hidrogen (H). Doar plantele verzi pot sintetiza glucide din materie anorganică (apa şi dioxid de carbon). Acest proces se realizează cu consum de energie luminoasă, în urma procesului de fotosinteza.
  La om, sinteza glucidelor din alte substanţe este posibilă, cu condiţia ca acestea să aibă structura organică. Randamentul unor astfel de geneze este destul de scăzut, astfel încât, omul este nevoit să îşi procure, cel puţin o parte din necesarul de carbohidraţi, direct din alimentele de origine vegetala.

Clasificarea glucidelor

  După origine:

  - glucide de origine vegetală (fructoza, zaharoza, amidonul, etc.)
  - glucide de origine animală (glicogenul)

  După valoare energetica:

  - glucide energetice (glucoza - este principalul donor de energie la om, lactoza, amidonul, etc.)
  - glucide neenergetice (celuloza, pectinele, amidonul rezistent, etc.)

  După structura chimică:

  - monoglucide (carbohidraţi formaţi dintr-o singură moleculă)
  - oligoglucide (hidraţi de carbon care au în structura lor mai multe resturi (2-6) de monoglucide)
  - poliglucide (zaharide cu structură ramificată care pot conţine zeci, sute sau mii de resturi monoglucidice)

Glucidele energetice

Carbohidraţii care furnizează energie în urma proceselor metabolice, se numesc glucide energetice. Se consideră, în medie, că un gram de glucide energetice, dezvoltă 4,1 kilocalorii. Glucidele energetice sunt principalele donoare de energie pentru organismul uman. Zaharidele sănătoase (naturale) este bine să furnizeze organismului aproximativ 65% din energia necesară.
Suprimarea glucidelor energetice din sursele de hrană nu conduce la scăderea în greutate, decât în cazul inaniţiei (malnutritiei alimentare). Inaniţia voluntară (cura de înfometare) este, după cum se ştie, deosebit de nocivă. Este cu mult mai eficient să se folosească în alimentaţie glucide sănătoase şi naturale, în cantitate optimă, pe principiul cunoscut din vechime că: "grăsimile se ard la focul carbohidraţilor".
  Trebuie subliniat faptul că glucidele nu îngraşă în mod direct. Sinteza de substanţe grase pe baza carbohidraţilor este foarte mică (1-3%), de maximum 10 g acizi grasi pe zi. Însă, pe căi indirecte, mai ales prin frânarea arderii lipidelor, excesul de carbohidraţi, conduce la creşterea masei adipoase.
  La zaharidele cu putere calorică, nu numai valoarea energetică este importantă, ci şi viteza de absorbţie a acestora. Hidraţii de carbon care se absorb rapid (trec cu viteză din intestin în sange) poartă denumirea de glucide cu absorbţie rapidă.

Glucidele cu absorbţie rapidă

Monoglucidele (glucoza, fructoza), amestecul fizic concentrat de monoglucide (zaharul invertit, mierea de albine) şi diglucidele (zahărul) care provin din extragerea selectivă a acestora din organele vegetale ale plantelor, din cauza concentraţiei foarte mari, dar şi a masei moleculare mici, intră rapid în sânge, traversând pereţii intestinali, cu o viteză mare. Absorbţia acestor compuşi, dacă provin din surse naturale integrale de hrană (legume, fructe, cereale), este cu mult mai mică, chiar dacă este vorba despre acelaşi substanţe.
  În faţa glucidelor cu absorbţie rapidă, şi reacţia organismului este la fel de promptă. Astfel, corpul prin mijloacele pe care le are la dispoziţie, încercă să convertească în glicogen, cât mai repede, excesul de carbohidraţi care a ajuns brusc în fluxul sanguin. Procesul se desfăşoară repede, cu participare masivă a insulinei care se secretă din abundenţă. Deoarece depozitele de glicogen din ficat şi din muşchi au o capacitate mică de stocare, organismul va transforma o parte din surplus în grasimi (trigliceride) circulante şi de depozit (care se depun la nivelului ţesutului adipos). Mai mult, participarea insulinei la metabolismul glucidelor, conduce, în paralel cu oxidarea carbohidraţilor, la frânarea arderii grăsimilor, fapt ce conduce, în mod indirect, către obezitate.
S-a constatat că glucidele cu absorbţie rapidă dezvoltă o adipozitate de tip androgin (se depun preponderent pe trunchi şi pe bărbie, şi mai puţin pe coapse, pe şolduri sau pe fese), abdomenul fiind în mod special afectat. Ori se ştie că surplusul de adipozitate abdominală este cu mult mai periculos decât excesul grăsos care se localizează în alte zone ale corpului.
Glucidele cu absorbţie rapidă abundă în produsele zaharate (ciocolată, bomboane, prăjituri, etc.). Dacă aceşti hidraţi de carbon sunt solubilizaţi în lichide şi semilichide (sucuri, lichioruri, miere artificiala, îngheţată), ei se absorb şi mai repede.
Deşi acţionează cu ceva mai lent, amidonul din produsele purificate (făina albă, extracte de amidon), mai ales în combinaţie cu grasimile, dezvoltă o putere calorică foarte mare pe o durată de timp relativ scurtă. Alimentele de acest tip (hot dog, hamburger, plăcintele coapte în ulei încins, etc.) sunt denumite, pe bună dreptate, cu apelativul de "bombe calorice". Mai mult, aceste preparate conţin mai multe toxine, dintre care cea mai nocivă este acrilamida, substanţă cu potenţial cancerigen. Insistenţa cu care se încearcă, prin vocea nutriţioniştilor şi a medicilor, să se limiteze vânzarea alimentelor de acest fel, alături de alte zaharoase concentrate, în incinta şi în jurul şcolilor, este pe deplin justificată.

Glucidele cu absorbţie mai lentă

  Glucidele din toate vegetalele naturale ca atare (nu sub formă de suc, sirop, compot, etc), datorită substanţelor de balast, se absorb mai lent şi treptat. Astfel, ele sunt benefice pentru om, furnizând, fără exces şi în timp, energia necesară desfăşurării normale a proceselor fiziologice. Glucidele cu absorbţie lentă, sunt compuşi întâlniţi frecvent sub denumirea de carbohidraţi cu eliberare treptată. Ei fac parte din rândul ozidelor cu un număr mare de molecule, aşa cum este amidonul, dar şi a monoglucidelor, cu condiţia ca, aceşti din urmă carbohidraţi, să fie "prinşi" în structuri organice mai greu digerabile, de obicei formate din glucide neenergetice.

Glucidele neenergetice

Glucidele neenergetice, sunt substanţe vegetale de obicei cu structură complexă (poliglucide), nedigerabile (nu pot fi degradate de către enzime) cu rol de material de balast. Glucidele neenergetice sunt numite în dietetica şi alimentatie fibre vegetale (alimentare). Ele abundă în coaja fructelor şi a cerealelor, în radacinoase, precum şi în verdeturi.

Conţinutul în glucide ale unor surse de hrană:

Aliment   Glucide energetice Glucide neernegetice
[g/100g parte comestibilă] [g/100g parte comestibilă]

Zahăr rafinat   99,9 0

Miere naturala   70 - 80 urme

Paste făinoase   70 - 80 0

Franzelă, pâine albă   60 - 72 0,5

Pâine integrală 50 3,3

Lapte praf 40 0

Seminte oleaginoase, leguminoase, cereale integrale   10 - 40 5 - 8

Cartof   14 -18   2

Lapte condensat 11   0

Fructe proaspete 7 - 15 1 - 3

Ciuperci comestibile 6 1

Sfecla roşie   5 2,5

Lapte   4,5 - 5 0

Ficat 3 0

Legume si zarzavaturi (cu excepţia unor 1,5 - 2,5 0,5 - 3
legume cultivate pentru părţile
subterane - sfeclă, cartofi, etc.)

Lactate si branzeturi 1 - 5 0

Carne 0,01 0

0 Comments

Lipidele(Grasimi)

5/13/2011

0 Comments

Lipidele, numite şi grăsimi, sunt substanţe esenţiale atât pentru plante şi animale cât şi pentru om. Ele ajung în organism fie pe cale exogenă (din grăsimile animaliere sau vegetale din hrană), fie pe cale endogenă (se sintetizează, în interiorul organismului din glucide sau din proteine).
  Cele mai multe lipide sunt substanţe formate din două componente; una reprezentată de acizi grasi, iar cealaltă de glicerina sau din alţi alcooli. Dinte acizii graşi, o parte din cei nesaturaţi sunt esenţiali pentru om, căci nu pot fi sintetizaţi de către organism. Ca şi în cazul proteinelor, la care doar aminoacizi esenţiali prezintă cu adevărat importanţă, şi în cazul lipidelor, contează asigurarea unui nivel optim de
acizi grasi esentiali (AGE) din sursele de hrană. Nu este atât de important câte lipide introducem în organism, căci corpul le poate fabrica singur, ci contează cantitatea şi felul de acizi graşi esenţiali, ce intră în organism odată cu hrană, deoarece aceştia nu pot fi sintetizaţi de către om, dar pe baza lor se pot construi toate lipidele de care organismul omului are nevoie.
Lipidele în organismul omului

Lipidele sunt substanţe indispensabile vieţii. Ele îndeplinesc mai mule roluri importante:
- protejează şi susţin organele interne (rinichi, ficat, inimă, splină), atât în poziţie statică cât şi la deplasarea sau la zdruncinare (amortizează şocurile);
  - contribuie la reglarea temperaturii, atât ca donoare de energie calorica, cât şi ca strat izolant subcutanat;
  - furnizează multă energie (9,1 kcal, valoare dublă faţă de glucide), însă nu prezintă prioritate în metabolismul energetic, arzându-se după glucide;
  - se depozitează, mai ales în ţesutul adipos, ca substanţe de rezervă;
  - protejează vasele de sange şi terminaţiile nervoase;
  - intră în structura celulelor participând la formarea membranelor şi la asigurarea permeabilităţii acestora, dar regăsindu-se şi în interiorul celulelor, mai ales la nivelul mitocondriilor;
  - intră în componenţa tecilor neuronale;
  - lipidele circulante asigură transportul unor substanţe importante (vitamine liposolubile, hormoni, minerale);
  - grăsimile subcutanate asigură protecţie mecanică şi radioactivă;
  - în cantitate moderată, intervin ca stimulenţi ai sistemului reticulo-endotelial (atât în exces, cât şi în deficit, efectul este contrar);
  - intervin în activitatea endocrină.
  Pentru a fi absorbtie, deci pentru a trece din aparatul digestiv în sânge, grăsimile trebuie să treacă prin mai multe transformări. După trecerea în fluxul sanguin, are loc transportul şi metabolismul lipidelor.

Clasificarea lipidelor

După criteriul biologic, grăsimile se împart în:
  - lipide de rezervă (care se acumulează la om, în ţesutul adipos, iar la plante în diferite organe, mai ales în unele seminţe sau fructe),
  - lipide de constituţie (care intră în structura celulelor),
  - lipide circulante (care circulă prin sange sau prin limfă).

• Criteriul biochimic împarte grăsimile în mai multe tipuri, aşa cum se poate vedea în tabelul de mai jos:

Tip de lipide

Reprezentanţi

  Lipide simple (conţin doar carbon, oxigen şi hidrogen)

  - gliceridele (esteri ai glicerolului cu acizii graşi)
  - ceridele (esteri ai unor monoalcooli superiori cu acizi graşi)
  - steridele (esteri ai sterolilor cu acizii graşi)

  Lipide complexe (conţin, pe lângă şi alte elemente, ca: fosfor, sulf, azot, etc.).
(glucolipide, lipoproteine).

  - glicerofosfatidele (fosfatidele)
  - sfingolipidele

  Lipide combinate cu alţi compuşi organici

  - glucolipide (lipide combinate cu glucide)
  - lipoproteine (lipide combinate cu proteine)

Din punct de vedere alimentar, lipidele se împart în:
  - grăsimi de origine animală (aceste lipide conţin preponderent acizi graşi saturaţi, cu excepţia pestilor)
  - grăsimi de origine vegetală (lipidele vegetale, care predomină în seminte oleaginoase, au un conţinut ridicat de acizi graşi nesaturaţi).

Excesul de lipide alimentare

  În exces, grăsimile alimentare, provoacă, cu toate complicaţiile aferente:
  - obezitate,
  - hipotiroidie,
  - hipercolesterolemie,
  - hipertrigliceridemie.

Reprezentanţi mai importanţi

Trigliceridele

  Majoritatea lipidelor de rezervă, atât la om cât şi la animale şi plante, sunt formate dintrigliceride, care sunt lipide simple şi neutre (nu prezintă activitate ionică). Diferenţa dintre trigliceridele lumii animale şi cele ale regnului vegetal, constă în tipul acizilor graşi care intră în constituţia acestora.
   La om, trigliceridele se acumulează în ţesutul adipos. Deşi digestia si absorbtia lipidelor presupune scindarea lipidelor alimentare în componentele lor (acizi graşi şi glicerină), totuşi, trigliceridele din hrană, pot traversa lumenul intestinal, pătrunzând în sânge, direct sau indirect - prin limfă. acest fenomen are loc după mese bogate în grăsimi, dar şi în unele dereglaje legate de absorbţia intestinală.

  Lipoproteinele

  În plasma, în condiţii normale, majoritatea lipidelor şi fracţiunilor lipidice, cu excepţia unor acizi graşi care circulă liber, intră în structuri complexe, fiind legate de proteine.
Lipoproteinele deci, sunt substanţe din categoria lipidelor complexe, alcătuite din una sau mai multe grăsimi, în asociaţie chimică cu una sau mai multe proteine.
În cazul lipoproteinelor circulante, componenta proteică, în special prin densitatea sa, determină mobilitatea întregii substanţe, îndeplinind rolul de transportator sau de "cărăuş".

  Fosfolipidele

  Grăsimile complexe care conţin fosfor, sunt numite fosfolipide. Aceste substanţe sunt lipide de constituţie, intrând în toate structurile celulare, de obicei legate de proteine, cu care formează fosfolipoproteinele.

Conţinutul mediu în lipide (grăsimi) al unor alimente:

Alimentul Conţinut în lipide - la
parte comestibilă,
în ordine descrescătoare[%]

  Grăsime topită (unsoare, seu)   100

Uleiuri vegetale   100-99

Unt 82

Margarina 85-80

  Slănină   70

  Alune de pădure   64

  Nuci   61

  Cocos uscat, ras   55

  Migdale 54

  Floarea soarelui (achene decorticate)   50

  Arahide 48

  Susan   47

  Seminţe de dovleac 47

  Salam "Sibiu"   43

Seminte de mac 41

  Măsline 37-30

  Salamuri (polonez, italian, etc.) 36-25

Muştar boabe 35

  Carne grasă de porc 35

  Carne tocată pentru sarmale   32,5

  Carne de porc 31-24

  Mezeluri (parizer, cremvurşti, lebervurşt, tobă,etc.)   27-24

  Brânză burduf 27

Galbenus de ou 26

  Şvaiţer (brânză Schweitzer)   26

  Scrumbii de Dunăre 26

  Pate de ficat 25

  Lapte parf 24

  Caş, caşcaval, brânză topită, telemea 22-15

  Soia 22-16

  Carne de miel   20

Icre 18-6

  Ou întreg   12

  Carne tocată pentru mici 17

Peste(general) 17-2

  Carne de vită 16-3,5

  Carne de găină 10-5

  Cătina albă 6

Leguminoase cu excepţia soiei şi a arahidelor (boabe uscate)   2-1,5

Fructe zemoase (mere, mure, dude, căpşuni, etc.) 0,7-0,1

Legume si zarzavaturi   0,4-0

0 Comments

Organizarea corpului uman

5/9/2011

0 Comments

Corpul uman este format din urmatoarele parti majore:
a) cap - contine cea mai mare parte a Sistemului Nervos;
b)gat - face legatura intre cap si restul corpului;
c)trunchi - contine cavitatea toracica, si cea abdominala;
d)membre - 1. superioare - legate de trunghi prin centura scapulara;
2.inferioare - legate de trunchi prin centura pelvina;

Corpul indeplineste mai multe functii:
1. Functia de nutritie(realizata prin):
-sistemul respirator
-sistemul digestiv
-sistemul circulator
-sistemul excretor
2. Functia de relatie
- sistemul nervos
- sistemul endocrin
- aparatul locomotor
3. Functia de reproducere
- sistemul reproducator masculin
- sistemul reproducator feminin

0 Comments

Circulatia sangelui

5/9/2011

0 Comments

Sângele care circula prin vasele sanguine transporta nu numai oxigenul ci si alte substante nutritive indispensabile functionarii organismului si în acelasi timp transporta substantele de balast de la nivelul tesuturilor, care acumulânduse devin toxice cum ar fi bioxidul de carbon. Aceasta circulatie în dublu sens nu se poate opri niciodata; într-un adult de statura medie circula circa 5 l de sânge în care se gaseste cam 1 l de oxigen (cantitate care în conditii de repaus este suficienta pentru patru minute, în caz de efort intens numai pentru un minut). În plus nu tot oxigenul ajunge în tesuturi, sângele permite trecerea unei oarecare cantitati de oxigen si îsi continua drumul pentru a colecta noi „încarcaturi”.

Sistemul circulator
Sângele nu ar putea ajunge în toate partile organismului nostru fara existenta sistemului circulator, sistem de transport de o mare capacitate. În centrul acestui sistem circulator se afla inima. Inima are doua pompe musculare una dreapta si una stânga. Pompa din partea dreapta, prin asa zisa circulatie mica, îndruma sângele în plamâni, unde se oxigeneaza. De aici sângele ajunge în partea stânga a inimii si de aici prin circulatia mare împânzeste tot organismul. Sângele oxigenat circula prin artere. Aceste artere se împart în ramuri mai mici, numite arteriale, care au pereti musculari, si care prin contractie si prin relaxare regleaza fluxul sanguin. Aceste vase se tot subtiaza pâna când se termina în capilare. Diametrul capilarelor este de numai o sutime de milimetru, dar ele sunt singurul loc unde lucreaza sângele.
Capilarele spre deosebire de toate partile sistemului circulator au o buna difuziune si prin peretele lor se face schimbul între oxigen, substante nutritive, respectiv bioxid de carbon si substante de balast. suprafata totala a capilarelor organismului uman depaseste 6000 m2, iar volumul lor este atât de mare încât nu se pot umple toate în acelasi timp cu sânge. Când sângele da oxigenul tesuturilor îsi schimba culoarea în rosu închis si devine nefolositor pâna când nu cedeaza substantele de balast si nu se reîncarca cu oxigen. Sângele încarcat cu toxine din capilare, ajunge în venule, care au diametrul putin mai mare, apoi în vene, care în sfârsit ajung la inima. Peretele interior al venelor este captusit cu o mucoasa care din loc în loc face cute, numite valvule venoase, îndrumând sângele numai într-un singur sens (spre inima). Aceste valvule opresc scurgerea sângelui înapoi în jumatatea dreapta a inimii, este pompat prin arterele pulmonare în capilarele plamânilor, unde bioxidul de carbon este înlaturat prin respiratie si se reîmprospateaza oxigenul inspirat. Sângele oxigenat ajunge în partea stânga a inimii, de unde porneste din nou spre tesuturi.

Distributia sângelui
Cantitatea de sânge ce trece prin tesuturi depinde de necesitatile acestora. În conditii normale, din cantitatea de sânge expulzat de inima, 28% trece prin ficat, 24% prin rinichi; muschi pentru a asigura miscarea folosesc 15%; creierul 14%, iar inima doar 5%. Desigur aceste cifre sunt orientative, ele modificându-se în functie de necesitati. Viteza circulatiei sângelui este hotarâta în principal de contradictiile ritmice ale inimii, de celule nervoase din trunchiul cerebral, numit centru vasomotor. Acest centru trimite în mod continuu impulsuri, care ajung la destinatie prin nervii simpatici de-a lungul vaselor. Sub influenta acestor impulsuri fibrele musculare din peretele vascular se contracta, dar daca din cauza accentuarii muncii inimii. De exemplu în timpul unei alergari rapide creste tensiunea, scad impulsurile din nervii simpatici si vasele se dilata. Când tensiunea scade, arterele se contracta. În timp ce toata circulatia este reglata de centrul vasomotor, necesitatile deosebite ale unor parti din corp sunt satisfacute de mecanismul de reglare locala. De exemplu, daca un muschi face un efort, are nevoie de mai mult oxigen pentru a putea satisface necesitatile energetice, si produce mai mult bioxid de carbon care trebuie transportat.

Cheaguri de sânge
Sistemul circulator este un sistem închis, în care cantitatea de lichid trebuie sa ramâna mai mult sau mai putin neschimbata. Daca din sistem, de exemplu printr-o leziune, se pierde sânge, imediat intra în actiune procesul de coagulare a sângelui pentru a scadea cantitatea de sânge pierdut. Acest proces porneste imediat în clipa în care o celula sanguina ajunge în contact cu aerul, de asemenea în cazul lezarii unui tesut, dar se poate declansa si singur în interiorul sistemului circulator. Aceste coagulari „gresite” produc cheaguri de sânge, în termen stiintific denumite tromboza. Daca lumenul unui vas este închis de un cheag, sângele din fericire gaseste cai ocolite pentru a ajunge la tesuturile al caror vas este blocat de cheag aceasta se cheama circulatie colaterala alteori cheagul se dizolva, dar daca din aceste procese nu se produce nici unul, cheagul poate fi eliminat numai prin interventie chirurgicala.

Tensiunea arteriala
Prin contractia si relaxarea inimii se schimba în mod periodic presiunea din artere si arteriale. Valoarea de vârf, asa numita presiune sistolica este realizata, când impulsul contractiilor inimii ajunge în partea corespunzatoare a arterei, dupa care scade în mod constant, pâna când atinge valoarea minima dinaintea sosirii altui impuls de contractie (tensiune diastolica). Când masoara tensiunea, medicul întotdeauna noteaza doua valori: în cazul unui tânar sanatos de exemplu 120/80, unde 120 este tensiunea sistolica, iar 80 este tensiunea diastolica, masurate în milimetri de mercur.

Inima

Alcâtuirea inimii Inima este un organ musculos cavitar, de forma si dimensiunile unui pumn închis. Are greutatea între 250-300 g si este situata în mediastin. Este divizata în patru camere: doua atrii si doua ventricule. Acestea comunica între ele, pe fiecare parte, prin orificiile atrioventriculare prevazute cu valvule unidirectionale. Cele doua jumatati ale inimii sunt separate prin septul atrioventricular. învelisul inimii este constituit din pericard, cu rol de protectie mecanica a inimii. Peretele cardiac este alcatuit din trei straturi:
— stratul extern, epicardul;
— stratul mijlociu, miocardul, alcatuit din tesut muscular striat de tip cardiac;
—stratul intern, endocardul, membrana epiteliala care tapeteaza la interior camerele inimii si se continua cu endoteliul vaselor mari.
Miocardul, muschiul cardiac, este format dintr-o retea de fibre musculare inserate pe un schelet fibros. Musculatura atriilor este mai subtire si independenta structural de musculatura ventriculara.Fibrele musculare, cu diametrul de 10-20u si lungimea de 30-60u, bogate în mitocondrii si miofibrile cu striatii, au nucleu unic, situat central si functioneaza ca un sincitiu. Ele constituie miocardul adult. În grosimea acestuia se afla miocardul embrionar, singura legatura musculara între atrii si ventricule si, în acelasi timp, sistemul excitoconductor cardiac sau tesutul nodal.Tesutul nodal, alcatuit din nodulii sinoatrial si atrioventricular, fasciculul Hiss si reteaua Purkinje, constituie „sistemul de comanda al inimii".

Proprietatile miocardului

Proprietatile miocardului sunt comune cu ale muschilor striati scheletici (excitabilitatea, conductibilitatea, contractilitatea) si proprii (automatismul).
a) Excitabilitatea este proprietatea miocardului de a raspunde maximal la stimuli care egaleaza sau depasesc valoarea
de prag. Aceasta reprezinta legea „tot sau nimic". Inima este excitabila numai în faza de relaxare (diastola), iar în sistola se afla în stare refractara absoluta si nu raspunde la stimuli. Aceasta reprezinta „legea neexcitabilitatii periodice a inimii".
b) Automatismul reprezinta proprietatea tesutului nodal de a se autoexcita ritmic. Mecanismul se bazeaza pe modificari ciclice de depolarizare si repolarizare ale membranelor celulelor acestuia. Ritmul cardiac, 70-80 batai/minut, este determinat de nodulul sinoatrial si poate fi modificat de factori externi. Caldura, influentele simpatice, adrenalina, noradrenalina determina tahicardie. Frigul, influentele parasimpatice si acetilcolina determina bradicardie.
c) Conductibilitatea este proprietatea miocardului de a propaga excitatia în toate fibrele sale. Impulsurile generate automat si ritmic de nodulul sinoatrial se propaga în peretii atriilor, ajung la nodulul atrioventricularsi, prin fasciculul Hiss si reteaua Purkinje, la tesutul miocardic ventricular. Tesutul nodal genereaza si conduce impulsurile, iar tesutul miocardic adult raspunde prin contractii.
d) Contractilitatea este proprietatea miocardului de a raspunde la actiunea unui stimul prin modificari ale dimensiunilor si tensiunii. Astfel, în camerele inimii se produce o presiune asupra continutului sangvin si are loc expulzarea acestuia. Forta de contractie este mai mare în ventricule decât în atrii, iar cea mai mare este în ventriculul stâng. Contractiile miocardului se numesc sistole, iar relaxarile, diastole. Contractia miocardului este similara, în esenta, cu cea a musculaturii scheletice. Miocardul necesita un aport mare de oxigen, deoarece, spre deosebire de musculatura scheletica, nu face „datorie de oxigen".

0 Comments

Metabolismul

5/9/2011

0 Comments

Metabolismul este una din proprietatile fundamentale materiei vii, alaturi de reproducere si excitabilitate. Metabolismul consta în schimbul permanent de materie si energie dintre organism si mediu. Cuprinde toate procesele fizice si chimice de organizare, autoîntretinere si de manifestare a materiei vii.Metabolismul cuprinde doua procese antagonice, aflate în echilibru dinamic: anabolismul, care consta în sinteza de substante organice complexe caracteristice organismului, si catabolismul, care consta în degradarea substantelor organice, cu eliberare de energie. Procesele metabolice se desfasoara simultan, sunt catalizate enzimatic, sunt reversibile si interconectate. Din motive didactice, sunt tratate separat: metabolismul substantelor organice (glucide, lipide, proteine), metabolismul energetic si metabolismul mineral. Procesele metabolice care se desfasoara la nivel celular constituie metabolismul intermediar.

0 Comments

Sistemul endocrin

5/9/2011

0 Comments

Unitatea functîonala a organismului se realizeazâ prin actiunea conjugata a sistemului nervos si a sistemului endocrin. Sistemul endocrin cuprinde totalitatea glandelor cu secretie intema din organism. Glandele endocrine au în structura lor epitelii secretorii ale caror celule îsi varsa produsii, numiti hormoni, direct în sânge. Hormonii sunt substante active cu actiune specifica reglatoare a metabolismului celular. Prin actiunea lor, la distanta de locul sintezei, hormonii contribuie la dezvoltarea si functionarea normala a organismului. Sistemul endocrin poate fi considerat ca un sistem morfofunctional complex, coordonat de sistemul nervos, având rolul de a armoniza, pe cale umorala, activitatea organelor inteme. Astfel, se realizeaza integrarea activitatii organelor inteme în ansamblul functiilor organismului.Toate organele inteme au o dubla reglare: nervoasa si umorala.

HIPOFIZA
Hipofiza (glanda pituitara) are dimensiunile unui bob de fasole si 0,5 g greutate. Este localizata la baza encefalului, în saua turceasca a osului sfenoid. Ea este formata din trei lobi: lobul anterior (75% din masaglandei),lobul mijlociu (2%), ambele de origine epiteliala, constituind adenohipoliza, si lobul posterior (23%), de origine ectodermica, neurohipofiza. Hipofiza este legata de hipotalamus prin tija pituitara, care cuprinde sistemul circulator port hipotalamohipofizar Popa-Fielding si tractul hipotalamo-hipofizar. Prin sistemul port, factorii de eliberare si inhibare din nucleii hipotalamici mijlocii ajung în adenohipofiza.Prin tractul hipotalamohipofizar, produsii de neurosecretie ai nucleilor hipotalamici anteriori ajung la neurohipofiza.

A. Lobul anterior este constituit din cordoane celulare, care formeazâ epiteliul secretor al glandei. Acesta cuprinde celule specifice pentru fiecare dintrehormonii secretati. Adenohipofiza secreta hormonul somatotrop si hormonii glandulari tropi.

1. Hormonul somatotrop (STH), hormonul de crestere, are ca actiune principalâ stimularea cresterii armonioase a întregului organism. De asemenea, intervine în dezvoltarea celulelor, activeaza transportul aminoacizilor în celule si stimuleaza sinteza tisulara a proteinelor, cu efect asupra cresterii oaselor , muschilor si viscerelor. Intensifica oxidarea lipidelor, asigurând energia necesarâ sintezei proteice. Are efect de crutare a glucidelor si , deci , rol hiperglicemiant. Stimuleaza secretia glandelor mamare. Hipersecretia de STH înainte de pubertate determina gigantismul (crestere exageratâ în înaltime, talie peste 2 m), iar dupa pubertate produce acromegalia (crestere exagerata a extremitatilor membrelor, oaselor fetei, buzelor, limbii si a unor viscere). Hiposecretia de STH determinâ la copii nanismul hipofizar (piticism cu dezvoltare fizica proportionalâ si intelect normal). Secretia de STH este stimulata de hipoglicemie si de diverse solicitari ale organismului.

2. Hormonil glandulari tropi
a) Hormonul adenocorVcotrop sau cortlcotroplna (ACTH) stimuleaza cresterea, dezvoltarea si activitatea secretorie a glandelor corticosuprarenale. Hipersecretia de ACTH determina hipertrofierea corticosuprarenalei si hipersecretie de hormoni ai acesteia, având ca urmare tulburari metabolice.
b) Hormonul tireotrop sau tireotropina (TSH) stimuleaza cresterea, dezvoltarea si secretia de hormoni ai glandei tiroide.
c) Hormonii gonadotropi controleaza functiile gonadelor feminine si masculine. De asemenea, controleaza secretia glandelor mamare la femeie.

B. Lobul mijlociu (intermediar) al hipofizei secretâ hormonul melanocttostimulant (MSH). Acesta stimuleaza sinteza de melanina în melanocite, cu rol în procesele de pigmentare a pielii.

C. Lobul posterior este constituit din axoni ai neuronilor din nucleii hipotalamici anteriori si celule gliale. Neurohipofiza constituie un depozit dehormoni produsi de hipotalamusul anterior. Hormonii neurohipofizari sunt vasopresina si ocitocina.

  Tiroida
Tiroida este cea mai mare glanda cu secretie interna din organism, avand o greutate de circa 30 g. Ea este situata in partea anterioara a gatului, in dreptul cartilajului laringian al carui nume il poarta.   Tiroida este formata din doi lobi laterali uniti intre ei prin istmul tiroidian. Structural, prezinta un parenchim glandular format din celule epiteliale grupate in foliculi. Acesti foliculi contin la interior un coloid, tireoglobulina, care este forma de depozitare a hormonilor tiroidieni. Tiroida este bogat vascularizata si inervata. Inervatia vegetativa are numai functii vasomotorii.
Hormonii tiroidieni, derivati iodati ai tirozinei aflata in structura tireoglobulinei sunt tiroxina si triiodotironina. Acesti hormoni au efecte identice, dar mai rapide si mai puternice in cazul triiodotironinei.
Actiunea lor in organism este complexa:
- au efect calorigen, manifestat prin cresterea metabolismului bazal (MB), a consumului de oxigen si a oxidarilor celulare;
- controleaza impreuna cu hormonul somatotrop , cresterea si diferentierea celulara;
- intensifica eliminarile de azot din organism si catabolismul proteic;
- reduc depozitele lipidice prin activarea lipolizei;
- intensifica absortia intestinala de glucoza si catabolismul glucidic, determinand hiperglicemie.
- stimuleaza activitatea gonadelor;
- mentin, impreuna cu prolactina, secretia lactata.
Hipofunctia tiroidiana determina efecte variate in functie de varsta. La copii determina nanismul tiroidian, cu dezvoltare fizica si psihica redusa pana la cretinism. La adulti determina scaderea capacitarii de invatare si memorare. Indiferent de varsta, are loc reducerea metabolismului bazal, determinand mixedemul (edem mucos, cu piele uscata, ingrosata si caderea parului).
Hiperfunctia tiroidiana determinaboala   Basedow frecventa mai ales la femei se caracterizata prin:
cresterea metabolismului bazal exofalmie (bulbucarea ochilor), tulburari circulatorii (tahicardie, hipertensiune), iritabilitate crescuta, hiperfagie (consum crescut de alimente) cu scadere in greutate, cresterea in dimensiuni a glandei (gusa).

Paratiroidele

Hiperfunctia tiroidiana determina boala   Basedow frecventa mai ales la femei se caracterizata prin:
cresterea metabolismului bazal exofalmie (bulbucarea ochilor), tulburari circulatorii (tahicardie, hipertensiune), iritabilitate crescuta, hiperfagie (consum crescut de alimente) cu scadere in greutate, cresterea in dimensiuni a glandei (gusa).
a) Parathormonul are ca actiune principala cresterea calcemiei, prin eliminarea calciului in lichidul extracelular, si scaderea fosfatemiei, prin eliminarea pe cale renala a fosforului. Astfel, se produce demineralizarea osoasa, prin stimularea activitatii osteoclastelor.

b) Calcitonina, secretata si de catre tiroida, are actiune antagonica parathormonului, prin scaderea calcemiei si cresterea fosfatemiei, deteminand mineralizarea normala a oaselor.

Extirparea paratiroidelor duce la grave tulburari metabolice, datorate lipsei calciului din organism, cunoscute sub
numele de tetanie. Principalele manifestari ale tetaniei sunt:
- tulburari motorii - contractii convulsive necontrolate ale musculaturii scheletice;
- tulburari senzitive - sensibilitate sporita la frig;
- tulburari nervoase - irascibilitate, confuzii mintale, halucinatii;
- tulburari trofice - caderea parurului si a dintilor, unghii friabile:
- tulburari viscerale - spasme ale musculaturii digestive si ale laringelui.

Glandele suprarenale
  Suprarenalele sunt o pereche de glande situate la polii superiori ai rinichilor. Fiecare glanda are o zona corticala, corticosuprarenala, dispusa la periferie (80% din masa glandei), care inconjoara complet zona medulara, medulosuprarenala (20%). Cele doua zone difera din punct de vedere embriologic, anatomic si functional.

1. Corticosuprarenala (CSR), de origine mezodermica, la fel cu gonadele, secreta trei categorii de hormoni steroizi, pe baza de colesterol: mineralocorticoizi, glucocorticoizi si sexosteroizi.

a) Mineralocorticoizii au ca reprezen-tant principal aldosteronul, cu rol in reglarea metabolismului mineral El determina reabsortia Na+ (si retentie de apa) si eliminarea K+ la nivelul tubilor distali si colectori ai nefronilor. Astfel, se mentine echilibrul acido-bazic si presiunea osmotica normala a mediului intern.

b) Glucocorticoizii, reprezentati de cortizol, intervin in metabolismul intermediar al glucidelor. Ei stimuleaza gluconeogeneza (sinteza glucidelor din aminoacizi sau lipide la nivel hepatic).
Activeaza catabolismul proteic, cu exceptia celui din celulele hepatice. Intervin si in metabolismul lipidic, prin mobilizarea acizilor grasi din tesutul adipos. Cresc eliminarile de azot. Glucocorticoizii sunt utilizati in tratarea unor afectiuni, avand rol antiinflamator.

c) Hormonii sexoizi (sexosteroizi) sunt asemanatori celor secretati de gonade, a caror actiune o completeaza, contribuind si ei la aparitia si dezvoltarea caracterelor sexuale secundare. Acestea diferentiaza cele doua sexe (dezvoltarea specifica a musculaturii, depunerile lipidica, pilozitatea caracteristica, timbrul vocal, etc.).

2. Medulosuprarenala (MSR) are origine ectodermica la fel cu ganglionii simpatici. Ea secreta hormoni cu actiune identica celei a SNV simpatic. Acestia sunt: adrenalina (circa 80%) si noradrenalina (circa 20%), reprezinta si mediatorii chimici ai SNV simpatic. Actiunile lor principale se manifesta la nivelul metabolismului, determinand:
- glicogenoliza si hiperglicemie;
- mobilizarea grasimilor din depozite si catabolizarea acizilor grasi;
- la nivelul sistemului circulator, tahicardie, vasoconstrictie si hipertensiune;
- relaxarea musculaturii netede a peretilor tubului digestiv, contractia sfincterelor si inhibarea majoritatii secretiilor digestive;
- la nivelul sistemului nervos, stimularea activitatii SAA, producand o alerta corticala, anxietate si frica.

Pancreasul endocrin

Pancreasul endocrin este reprezentat de insulele lui Langerhans, asezate intre acinii glandulari ai pancreasului exocrin. Aceste insule sunt formate din doua tipuri de celule: celule a (20%), care secreta glucagonul si celule b (75%), care secreta insulina.

a) Insulina este principalul hormon hipoglicemiant al organismului. Insulina actioneaza in directia cresterii gradului de utilizare a glucozei in celule, al depunerii glucozei sub forma de glicogen si al transformarii glucidelor in lipide. Stimuleaza sinteza de proteine.

Hiposecretia de insulina produce diabetul zaharat, afectiune caracterizata prin:
- hiperglicemie, glicozurie (eliminare de glucoza prin urina);
- poliurie (consum compensator al unei mari cantitati de apa);
- poligagie (consum exagerat de hrana) cu scadere in greutate.

In stadiile avansate ale bolii, acumularea de corpi cetonici in organism, ca urmare a tulburarilor de metabolism, duce la coma diabetica si chiar la moarte, in lipsa unui tratament adecvat. Tratamentul consta in principal prin administrarea de insulina. Hipersecretia de insulita produce hipoglicemie insotita de slabirea fortei fizice, de tulburari ale activitatii nervoase si chiar de coma.

b) Glucagonul, secretat si de duoden, are efecte opuse insulinei, determinand hiperglicemie prin glicogenoliza hepatica (nu si musculara), intensificarea gluconeogenezei din aminoacizi si scaderea utilizarii celulare a glucozei, cu accentuarea lipolizei. Impreuna cu hormonii medulosuprarenalieni, glucagonul este unul din principalii hormoni hiperglicemianti ai organismului.

  Epifiza

Epifiza, numita si glanda pineala datorita formei sale asemanatoare cu un con de pin, este un organ al diencefalului cu functie endocrina. Epifiza este localizata in partea posterioara a diencefalului (epitalamus).
Functia epifizei este incomplet cunoscuta. Hormonul sau principal, melatonina, are actiune inhibatoare asupra glandelor sexuale (functia antigonadotropa) ce explica involutia epifizei dupa pubertate.
De asemenea, actioneaza si asupra axului hipotalamo-hipofizo-corticosupra-renalian. Melatonina are si efect hipoglicemiant.
Epifiza are legaturi functionale cu retina globului ocular, stimulii luminosi determinand prin intermediul nervilor simpatici, scaderea sintezei de melatonina.

Timusul

Timusul, este in principal un organ limfoid, situat inapoia sternului. El involueaza dupa pubertate. Extrasul de timus, asa-zisul hormon timic, are efecte antigonadotrope (ca si hormonii epifizari), dar si de stimulare a mineralizarii osoase, deci are rol in crestere.
Celulele timice, numite timocite, provin din maduva osoasa, de unde migreaza apoi pe cale sangvina, in organele limfoide (ganglioni limfatici, spina, timus).
Limfocitele T, originare din maduva hematogena si diferentiate in timus, participa in procesele de imunitate celulara, fiind specializate in pastrarea memoriei imunitare.

Sistemul paracrin

Sistemul endocrin, pe langa glandele endocrine descrise, mai cuprinde si celule producatoare de hormoni locali, raspandite in organism. Acestea constituie sistemul endocrin difuz sau paracrin. Mai jos sunt prezentati cativa dintre hormonii locali si functiile lor principale.

HORMONI LOCALI   FUNCTII PRINCIPALE

Histamina, serotonina -stimuleaza musculatura viscerala, participa in
reactiile imunitare

Renina, angiotensi   -determina contractia arteriolelor si cresterea
presiunii arteriale

Gastrina, enterogastronul, secretina, -intervin in reglarea si coordonarea activitatilor
colecistochinina, pancreozimaintervin motorii si secretorii digestive

Prostaglandinele -moduleaza activitatile celulare

  Ovarele

Ovarul este o glanda pereche (drept si stang). Are forma si marimea unei migdale si se afla asezat in bazin. In ovar se formeaza, pe langa hormonii sexuali si elementele sexuale feminine, ovulele; este o glanda cu secretie mixta. Ovulul este o celula sferica, de dimensiuni mari, avand diametrul de 200 - fiind considerata una din cele mai mari celule din organism. La exterior are o membrana transparenta, inconjurata de celule foliculare. Citoplasma contine o cantitate mica de vitelus nutritiv, necesar dezvoltarii initiale a embrionului; iar nucleul este de dimensiuni mici fata de marimea celulei. Ovulele se formeaza in asa-numitii foliculi ovarieni. Dupa ce un ovul a ajuns la maturitate (reducerea la jumatate a numarului de cromozomi) ,este expulzat din ovar si captat de pavilionul trompei uterine, care il conduce spre uter. De retinut ca ovulele ajung la maturitate rand pe rand la intervale relativ fixe (28 de zile = ciclul menstrual), pana la o anumita varsta cand apare menopauza (incetarea menstruatiei). In timpul vietii sexuale a femeii ajung la maturitate aproximativ 400 ovule,
Ovarele sunt glande genitale. Ele vor deveni functionale la pubertate. Ovarele produc hormonii sexuali: estrogen si progesteron. Acesti hormoni sunt responsabili de aparitia caracterelor sexuale secundare ale femeilor: aparitia sanilor, pilozitate, distributia grasimii predominant la nivelul soldurilor,etc.
Secretia de hormoni sexuali feminini este ciclica timp de 28 zile: prima faza este de maturare a ovulelor prin secretia de estrogen , apoi ovulatia in a 14-a zi a fiecarui ciclu menstrual si apoi faza de pregatire a endometrului pentru implantarea unui potential ovul fecundat de un spermatozoid sub influenta progesteronului.

Testiculele

Testiculele sunt organe pare, situate în regiunea ingvinala în pozitie aproape verticala. Dimensiunile si greutatea testiculelor variaza cu vârsta, rasa si starea de întretinere. Astfel, la taurul adult testiculul are o lungime de 10-12 cm cu o largime de 5-6 cm si o greutate de aproximativ 500 g.
Ca structura testiculele sunt formate din tesut parenchimatos, vase sanguine si nervi, toate acestea fiind protejate la exterior, de o membrana fibroasa numita albuginee (tunica albugineea). Fata interna a albugineei vine în contact cu parenchinul testicular care prin septumurile pe care le emite îl împarte în 200-300 lobuli . În fiecare lobul testicular se gasesc 3-4 tubi seminiferi , iar între 2-3 tubi seminiferi se gasesc celulele interstitiale ale testiculului (celulele lui Leydig) care constituie glanda cu secretie interna a acestuia si secreta hormonul sexual masculin - testosteronul.
În interiorul fiecarui tub seminifer se gaseste o membrana bazala hialina pe care se sprijina epiteliul seminal. Celulele seminale se gasesc în diferite stadii de evolutie:spermatoganie, spermatocit de ordinul I, spermatocit de ordinul II, spermatida, spermatozoid.

0 Comments

Sistemul excretor

5/9/2011

0 Comments

Procesele catabolice desfasurate la nivel celular dau nastere, pe lînga energie, la produsi reziduali: CO2 uree, acid uric, H2O, amoniac etc. Acestia se elimina partial prin plamâni (CO2 si o cantitate de apa) s'iprin piele (apa si substante minerale).
Cea mai mare parte a produsilor reziduali se elimina sub forma de urina, prin rinichi, ceea ce constituie procesul de excretie renala. Formatiunile anatomice care conthbuie la producerea si eliminarea urinei formeaza sistemul excretor. Sistemul excretor este constituit din rinichi si caile urinare.Rinichii sunt situati retroperitoneal, în lojele renale.Pe marginea mediala a rinichilor se afla sinusul si hilul renal, care adapostesc pediculul renal. Pediculul renal este format din caile excretoare, vase sangvine si fibre nervoase. La exterior rinichiul este învelit în capsula renala fibroasa. Parenchimul renal este constituit din doua zone: medulara si corticala, care se întrepatrund. Zona medulara este formata din 7-14 piramide renale Malpighi, ale caror vârfuri, papilele renale, sunt îndreptate spresinusul renal. Piramidele renale cuprind tuburile urinifere ale nefronilor si tuburile colectoare. Medulara piramidelor se prelungeste în corticala sub forma piramidelor Ferrein, care constituie lobulii renali. Zona corticalâ cuprinde glomemli si tuburi urinifere ale nefronilor. 0 piramida renala împreuna cu lobulii renali si corticala corespunzatoare acesteia formeaza un lob renal.

Nefronul. Unitatea morfofunctionala a rinichiului este nefronul. Cei doi rinichi cuprind aproximativ 2.600.000 de nefroni. Un nefron este constituit din corpusculul Malpighi si tubul urinifer.
a) Corpusculul renal Malpighi cuprinde capsula Bowmann si glomerulul renal. Capsula Bowmann are forma de cupa, cu peretele din doua foite: viscerala, care adera la glomerul, si parietala, care se continua cu tubul urinifer. Glomerulul renal este format dintr-un ghem de 25-50 de vase capilare pe traiect arterial. în corpusculul renal are loc filtrarea plasmei sangvine, proces favorizat atât de structura perforata a endoteliului capilar si a foitei viscerale a capsulei, cât si de calitatile filtrante ale membranei bazale a
b) Tubul unnifer cuprinde trei segmente:
— tubul contort proximal este alcatuit dintr-un epiteliu cilindric cu bordura în perie;
— ansa Henle, de forma literei „U", este formata din epiteliu turtit; ansele nefronilor juxtamedulari patrund în piramide pâna aproape de vârful papilei, spre deosebire de cei cu glomeruli în corticala externa ale caror anse patrund numai în medulara externa;
— tubul contort dlstal, la contactul cu arteriola aferenta formeaza aparatu uxtaglomerular, cu rol în reglarea presiunii arteriale. Se deschide în canalul colector care se termina în papila renala.

CAILE URINARE

Urina formata este eliminata prin caile urinare: calice, pelvis renal, uretere, vezica urinara si uretra.
a) Calicele mici sunt formatiuni membranoase, situate în jurul uneia sau mai multor papile renale.
b) Calicele mari(2-3) rezulta prin unirea celor 6-12 calice mici.
c) Pelvisul renal, în forma de pâlnie, este captusit cu epiteliu de tranzitie.
d) Ureterele sunt conducte musculo-membranoase captusite la interior de uroteliu. Ele iau nastere din pelvisurile renale si se deschid în vezica urinara.
e) Vezica urinara este un organ cavitar cu o capacitate fiziologica de 300-350 ml. Este situata în loja vezicala din pelvis. Peretele vezical prezinta trei paturi musculare netede si este captusit la interior de uroteliu. La locul de origine a uretrei se afla sfincterele vezicale: sfincterul vezical intern (neted) si sfincterul vezical extern (striat). Inervatia vegetativa a vezicii urinare este realizata de fibrele simpatice din plexul hipogastric si fibrele parasimpatice apartinând parasimpaticului sacrat.
f) Uretra este, la barbat, organul comun sistemelor excretor si genital.

FIZIOLOGIA EXCRETIEI

Functia esentiala a sistemului excretor este mentinerea constanta a proprietatilor fizice si a compozitiei chimice a mediului intern. Menfinerea homeostaziei presupune realizarea urmatoarelor procese: eliminarea substantelor toxice si a celor inutile, sub forma de urina, mentinerea constanta a pH-ului sangvin si a presiunii osmotice, secretia de renina.

MICTIUNE

Mictiunea este procesul de eliminare a urinei. Din canalele colectoare, urinatrece în calice, apoi în bazinet si uretere. Transportul urinei prin uretere se desfasoara prin miscari peristaltice. Peristaltismul este influentat de SNV. Simpaticul inhiba motilitatea ureterelor, iar parasimpaticul o accentueaza. La locul de varsare în vezica urinara se afla câte o valva.

Rinichii

Aportul permanent de apa este esential pentru supravietuire. Apa este preluata zi de zi din bauturi si alimente. Un lucru important este si eliminarea excesului de apa din organism. Aceasta se realizeaza prin producerea urinei, un lichid compus din apa si substante nefolositoare, creat de rinichi.

Urina si vezica

Urina este separata de celelalte resturi ale organismului, materiile fecale. Acestea din urma sunt ramasite ale digestiei care ajung la capatul tubului digestiv, intestinul, unde sunt depozitate pentru o vreme. În final, acestea sunt eliminate sub forma unei mase semisolide de culoare maronie. Urina este formata prin filtrarea sângelui. În timp ce sângele circula prin organism, preia excesul de apa si substantele chimice nefolositoare. Când sângele ajunge în rinichi, acestia îndeparteaza excesul de apa si toxinele pentru a forma urina. Un corp uman de greutate medie produce 1-1,5 litri de urina zilnic. Urina este produsa aproape continuu, însa mai lent noaptea decât ziua. Aceasta se scurge în uretere, niste tuburi musculare subtiri, cu o lungime de 25 cm. De la fiecare rinichi porneste o uretera, care transporta urina într-o punga de depozitare, situata în partea inferioara a abdomenului, numita vezica. Vezica poate înmagazina 700 ml sau mai multa urina. Însa, când aceasta se umple pe jumatate, senzorii din peretii sai atentioneaza ca trebuie golita, prin urinare. În acest proces, muschii din jurul tubului de scurgere a urinei, uretra, se relaxeaza. Ceilalti muschi, ai vezicii, o micsoreaza pe aceasta. Urina este împinsa în afara si este eliminata de uretra.

0 Comments

Sistemul nervos

5/9/2011

0 Comments

Sistemul nervos, unitar ca stuctura si functie, se divide in: sistemul nervos al vietii de relutie sau somatic care asigura sensibilitatea senzitivo-senzoriala si activitatea motorie somatica, in functie de conditiile variabile ale mediului inconjurator; in componenta lui intra axul cerebrospinal (ncvraxul), format din maduva spinarii si encefal, cât si sistemul nervos periferic,format din ganglioni si nervi (spinali si cranieni). Sistemul nervos al vietii vegetative sau vegetativ integreaza activitatea viscerala inconstienta, necesara destasurarii normale a functiilor organismului. Se divide in sistem nervos simpatic si parasimpatic. Fiecare componenta este formata,la randul sau dintr-o portiune centrala, constituita din centri vegetativi si una periferica, alcatuita din fibre si ganglioni vegetativi. Sistemul nervos vegetativ regleaza activitatea musculaturii viscerelor si glandelor.Sistemul nervos somatic inregistreaza prin intermediul exteroceptorilor modificarile factorilor fizici si chimici din mediul ambiant iar prin unii proprioccptori, informatii despre pozitia si miscarea corpului in spatiu. Sistemul nervos somatic inregistreaza, stocheaza, transmite si integreaza informatiile pe baza carora se elaboreaza senzatii si perceptii (in prezenta obiectelor), reprezentari (in abscnta obiectelor), precum si raspunsuri adecvate motorii si secretorii. Functional, sistemul nervos somatic indeplineste rol integrator, prin elaborarea unor raspunsuri adecvate si adaptative fata de schimbarile survenite in mediul de viata. Sistemul nervos vegetativ impreuna cu cel endocrin asigura suportul biochimic si cnergetic al acestor adaptari ale organismului. Prin functia reflexa care sta la baza activitatii sale, sistemul nervossomatic contribuie la realizarea unui echilibru dinamic intre organism si mediul înconjurator.

TESUTUL NERVOS - Tesutul nervos este alcatuit din celule diferentiate si specializate, de origine ectodermica, denumite neuroni, si din nevroglii sau celule gliale, care se distribuie printre neuroni, constituind un element de suport pentru sistemul nervos.

NEURONUL - Neuronul reprezinta unitatea stucturala si functionala a sistemului nervos.Ca unitate structurala asigura legaturile sinaptice intre neuroni, legaturi care stau la baza arcului reflex. Ca unitate functionala, neuronul are capacitatea de a genera si a conduce influxuri nervoase. Totalitatea neuronilor si a celulelor gliale alcatuiesc tesutul nervos; acesta formeaza in final sistemul nervos.

STRUCTURA NEURONULUI - Neuronul este o celula formata din corpul celular, prelungiri si terminatiile acestora din urma; prelungirile sunt de doua feluri: dendritele si axonul. Prelungirile neuronilor prin care circula influxul nervos poarta numele de fibre nervoase. Corpul neuronilor. Acesta formeaza in axul cerebrospinal: nuclei, straturi (scoarta cerebrala si cerebeloasa), retele neuronale (SRAA). Neuronii situati extranevraxial (in afara axului cerebrospinal) formeaza ganglionii somatici si vegetativi. Corpul neuronului este acoperit cu o membrana subtire lipoproteica, numita neurilema, sub care se afla citoplasma (neuroplasma), ce contine organite si incluziuni citoplasmatice si un nucleu, cu unul sau mai multi nucleoli. Neuroplasma contine organite comune tuturor celulelor: mitocondrii,aparat Golgi, lizozomi, centrul celular - ultimul numai in neuronii tineri, deoarece acestia se divid numai in viata intrauterina. Organitele specifice sunt reprezentate prin corpusculi Nissl si neurotibrile. Axonul este invelit de la interior spre exterior, de trei teci suprapuse, si anume: teaca de mielina, Schwann si Henle. Tcaca de mielina este sintetizata de celulele gliale. Are aspectul unui invelis continuu, format din lamele lipoproteice concentrice, dispuse in jurul axolemei. Rolul sau consta in protectia si nutritia axonului, cat si in izolarea electrica a fibrei nervoase de impulsurile conduse de fibrele vecine. Teaca Schwann, formata din celule gliale, este dispusa concentric în jurul tecii de mielina. Intre doua celule gliale succesive se afla strangulatiile (nodurile) Ranvier. Aceasta teaca indeplineste un rol in secretia mielinei, un rol trofic si de protectie si asigura totodata conducerea saltatorie a influxului nervos. Teaca Henle este un invelis continuu in jurul tecii Schwann, format din fibre conjunctive de colagen si reticulina, care insoteste axonul pana la butonii terminali. Rolul sau este trofic si de protectie. Fibrele nervoase. Acestea sunt constituite din prelungirile corpului neuronal (dendrite si axon), prin care circula influxul nervos. Fibrele nervoase raspandite in axul cerebrospinal participa la formarea cailor de conducere iar cele din afara axului, la formarea nervilor periferici.

FUNCTILE MADUVEI SPINARII - Maduva spinarii indeplineste doua functii importante: reflexa, care sta la baza activitatii sistemului nervos si de conducere.
Functia reflexa. Aceasta functie a SNC asigura legatura dintre organism si mediul inconjurator, mentinand un echilibru dinamic ce contribuie la integrarea si adaptarea organismului in mediu. Actul reflex este raspunsul fiziologic la stimuli care actioneaza asupra unui camp receptor, cu participarea sistemului nervos.
Substratul anatomic al actului reflex il constituie arcul reflex, care cuprinde:
- calea aferenta (senzitiva) contine fibre care vin de la receptori, fîind aferente centrului reflex;

- centrii reflecsi formati din neuroni care indeplinesc acceasi functie;
- calea eferenta (efectoric) este formata din fibre cu originea in neuronii
centrilor din nevrax, care se indreapta spre organele efectoare somatice sau
vegetative.

0 Comments

<<Previous

CATEGORIES