Istorie
Culturismul (în engleza bodybuilding, construirea corpului) este procesul de dezvoltare a musculaturii printr-o combinatie de antrenamente cu greutati, nutritie si odihna. Ca sport, culturistii de performanta isi etaleaza fizicul in fata unui grup de arbitri, care acorda voturi bazate pe mai multe criterii (masa musculara, definire, separare, simetrie, proportionalitate, etc). Cel mai celebru culturist al tuturor timpurilor este cu siguranta Arnold Schwarzenegger, care înainte de a deveni cel mai bine platit actor din lume si guvernatorul statului California, a fost multiplu campion mondial la amatori si profesionisti, precum si detinatorul a sapte titluri Mr. Olympia, cea mai importanta competitie a culturismului profesionist.
Inceputurile culturismului au avut loc între anii 1880 si 1930. Culturismul nu a existat pâna spre sfârsitul secolului al XIX-lea, când a început sa fie popularizat de Eugen Sandow, cuoscut drept "Parintele culturismului". Sandow este creditat ca pionier al acestui sport datorita faptului ca si-a etalat fizicul în diverse "demonstratii de forta". El a devenit atât de popular prin aceste demonstratii, încât a reusit sa-si înceapa mai multe afaceri si a fost între primii întreprinzatori care au vândut produse cu numele propriu (gantere, extensoare, etc).
Eugen Sandow, considerat "parintele" culturismului a organizat primul concurs de culturism din lume pe data de 14 septembrie 1901 la Royal Albert Hall în Londra. Concursul s-a bucurat de un succes atât de mare încât toate locurile au fost vândute si sute de entuziasti au ramas fara bilete si nu au reusit sa intre in sala. Concursul a fost arbitrat de Arthur Conan Doyle, Charles Lawes si Sandow însusi, câstigator fiind declarat William R Murray din Nottingham, Anglia. Trofeul prezentat acestuia a fost o statuie de bronz reprezentând-ul pe Sandow, sculptata de Frederick Pomeroy. Acelasi trofeu este prezentat astazi câstigatorilor titlului Mr. Olympia, titlul suprem în culturism.
La 16 ianuarie 1904 a avut loc primul mare concurs de culturism din America, în sala Madison Square Garden din New York. Câstigator a fost Al Treloar, declarat "Cel mai perfect dezvoltat om din lume". El a fost premiat cu suma de 1000 dolari, o suma considerabila pentru acele vremuri. La doua saptamâni dupa concurs, Thomas Edison a filmat programul de pozare al lui Al Treloar. De asemenea Edison l-a filmat si pe Eugen Sandow cu câtiva ani mai devreme. La începutul secolului XX, Charles Atlas si Bernarr Macfadden au fost foarte populari si au continuat sa promoveze culturismul în lume. Alti culturisti faimosi din acele timpuri au fost: Louis Cyr, Siegmund Breitbart, Georg Hackenschmidt, Sig Klein, Alois P. Swoboda, Gustav Fristensky si Alan C Mead, care a devenit un culturist de renume în ciuda faptului ca a pierdut un picior în primul razboi mondial.
"Anii de aur"
Perioada dintre anii 1940 si 1970 este adesea numita "Anii de aur" în culturism datorita schimbarilor în idealul fizic fata de anii de pionierat - masa musculara mai proeminenta, ca dealtfel si simetria si definirea musculara. Aceasta schimbare a fost influentata si de tulburarile dinaintea celui de-al doilea razboi mondial, care au inspirat un numar mai mare de tineri sa devina mai masivi, mai puternici si mai agresivi ca atitudine. Asta a dus la tehnici de antrenament mai bune, notiuni îmbunatatite de regim alimentar si echipament mai efectiv. De asemnea au aparut mai multe publicatii si concursuri, iar popularitatea culturismului a luat amploare.
Anii de aur ai culturismului au fost exemplificati de plaja Muscle Beach ("Plaja muschilor") din orasul Santa Monica, California. Între numele celebre din aceasta perioada sunt: Steve Reeves (devenit ulterior actor, având rolul Hercules în mai multe filme), Reg Park (idolul lui Arnold Schwarzenegger), John Grimek, Larry Scott si Bill Pearl.
Datorita cresterii popularitatii culturismului, Uniunea Atletica a Amatorilor (Amateur Athletic Union, cu sigla AAU) a adaugat un concurs de culturism la competitia lor de haltere în 1939 - iar din anul urmator acest concurs a fost numit AAU Mr. America. Pe la jumatatea anilor 1940, majoritatea culturistilor erau nemultumiti de activitatea AAU deoarece nu permiteau decât amatori în competitii si interesul organizatiei era axat mai ales pe haltere, care era sport olimpic. Din aceasta cauza fratii Ben si Joe Weider au înfiintat Federatia Internationala a Culturistilor (IFBB) în 1946, sub egida careia au organizat concursul IFBB Mr. America pentru culturistii profesionisti.
In 1950 o alta organizatie, Asociatia Nationala a Culturistilor Amatori (NABBA) a început sa organizeze concursul NABBA Mr. Univers în Marea Britanie. Alt concurs important - Mr. Olympia, sub egida IFBB - a avut loc pentru prima oara în 1965 si este în prezent cel mai prestigios titlu în culturism.
Initial concursurile erau doar pentru barbati, dar NABBA a adaugat si editia feminina Miss Univers în 1965 iar IFBB-ul a început Ms. Olympia în 1980.
Perioada contemporana
In anii '70, culturismul s-a bucurat de o popularitate exploziva datorita lui Arnold Schwarzenegger si filmului "Pumping Iron" (Pompând fierul). Federatia Internationala a Culturistilor (IFBB) a ajuns sa domine sportul, iar rolul organizatiilor AAU si NABBA s-a diminuat.
Tot din aceasta perioada a crescut abuzul de steroizi anabolizanti atât în culturism cât si în multe alte sporturi. Din acest motiv, precum si din dorinta de a obtine recunoastere olimpica, IFBB-ul a introdus teste anti-doping stricte pentru steroizi si alte substante interzise.
IFBB a depus eforturi mari în încercarea de a face culturismul sport olimpic. În anul 2000 Comitetul International Olimpic a admis ca membru IFBB-ul, dar progresul s-a oprit aici. Recunoasterea culturismului ca sport olimpic ramâne controversata deoarece argumentul principal al oponentilor este ideea ca nici un efort atletic nu este depus în timpul competitiilor. De asemenea, exista perceptia gresita ca nu se poate ajunge la performanta fara ajutorul steroizilor, care sunt interzisi la Olimpiade. Proponentii sustin ca programul de pozare necesita un efort considerabil, pe lânga pregatirea intensa pentru concurs, deci culturismul trebuie considerat sport olimpic.
In anul 2003, Joe Weider a vândut Weider Publications - care include prestigioasele reviste FLEX si Muscle&Fitness - grupului AMI (American Media Inc). Ben Weider a fost presedintele IFBB din 1946 pâna în octombrie 2006, când si-a anuntat retragerea. Noul presedinte este fostul secretar al IFBB, Rafael Santonja.
Astazi exista un interes crescând în culturismul natural. La concursurile de culturism natural participantii sunt testati regulat pentru substante interzise (steroizi, diuretice, etc) si sunt suspendati sau chiar exclusi din competitii pentru rezultate pozitive.
Culturismul in Romania
In România, în perioada 1965-1969 s-au pus bazele culturismului din punct de vedere teoretic si practic, organizatoric si competitional, anul 1966 marcând începutul unei noi etape în viata culturismului când se organizeaza sub egida Federatiei Române de Haltere, primul Campionat National la Craiova pentru Juniori si la Cluj-Napoca pentru Seniori, la acea vreme pe categorii de înaltime. La 24 martie 1970, Biroul Consiliului National pentru Educatie Fizica si Sport a hotarât ca Federatia Româna de Haltere sa-si schimbe denumirea în Federatia Româna de Haltere si Culturism- F.R.H.C. – pe care a mentinut-o pâna în anul 1989. Anul 1990 marcheaza trecerea la cea de-a doua etapa în care visul tuturor culturistilor din România se realizeaza: crearea la 11 ianuarie a Federatiei Române de Culturism.
Culturistii români au reusit sa obtina performante notabile si pe plan mondial, dupa cum urmeaza:* Muntean Irina Nicoleta , multipla campioana nationala de senioare ,multipla campioana balcanica , castigatoare a 11 medalii la Campionatele Mondiale si Campionatele Europene de culturism dintre care 2 titluri de campioana mondiala - in 1998 - Alicante cat. 52 kg. si in 2002 - Brno cat.57 kg.- si 2 titluri de campioana europeana - in 2003 - Izmir cat. + 57 kg. si openul , in 2005 - Yalta cat. - 57 kg.;
Petru Ciorba, multiplu campion national la juniori, seniori si masters, campion balcanic, a câstigat recent titlul mondial absolut (categoria grea si open) la C.M. de masters;
Vasile Ardel, multiplu campion national de juniori si seniori, campion balcanic, campion european la seniori;
Virgil Buruiana, multiplu campion national de juniori si seniori, fost campion modial la juniori;
Cristian Mihailescu, multiplu campion national de seniori si masters, medaliat cu bronz la C.M. de masters.
|
|
Diferenta dintre Fitness si Bodybuilding(culturism)
Fitness
Contrar presupunerilor unora, fitness-ul nu este doar un culturism cu greutati mai mici si rezultate pe masura. Folosirea de greutati mai mici in antrenamentele de fitness este doar o diferenta intre cele doua tipuri de activitati sportive, e drept, usor de observat. Fitness-ul este pentru corpul uman ceea ce reglajul fin este pentru un aparat electronic. El reprezinta o conditie pentru a arata si a ne simti mai bine. Cum gusturile difera, doza de subiectivism va fi foarte mare in definirea conceptelor de a "arata bine" si "a se simti bine", motiv pentru care si antrenamentele vor fi diferentiate in functie de caracteristicile individuale ale practicantilor: varsta, sexul, greutatea, inaltimea, capacitatea de efort, sanatatea organismului, scopul urmarit. Definitiile sunt numeroase si nu ne asumam riscul de a va plictisi cu ele. Va spunem doar ca trasatura definitorie a fitness-ului este regularitatea exercitiilor. Daca faci jogging o data pe an sau urci pe scari cand nu merge liftul nu poti sa spui ca faci fitness, acest sport presupunand intai de toate o activitate durabila. De asemenea, este foarte importanta si intensitatea exercitiilor. Un antrenament de fitness presupune o sedinta de cel putin 20 de minute de activitate dinamica, cu pauze mai mici decat in cazul culturismului.
Bodybuilding
Bodybuilding-ul este tipul de antrenament destinat castigarii masei musculare peste pragul normal cerut de organism, prin antrenamente cu greutati, cardio si diete atent alese si urmate. Se practica atat competitional, cat si ca activitate de recreere.
Cea mai comuna practica este castigarea de masa cat mai mult si mai repede cu putinta, exersand cu greutati din ce in ce mai mari in fiecare saptamana. Odata un obiectiv indeplinit, sau in cazul competitorilor, odata cu apropierea unor concursuri, se trece la faza de definire a musculaturii obtinute.
In toata aceasta perioada este important sa se mareasca aportul de vitamine, minerale si proteine. Exista pe piata o gama larga de astfel de suplimente pentru sportivi, marea majoritatea fiind recomandate chiar si pentru incepatori. Exista si suplimente chimice, a caror folosire este insa interzisa de majoritatea organizatorilor de competitii de profil.

Beneficiile fitness-bodybuilding
-autoreglare corporala
-reduce considerabil depresia si anxietatea
-intareste oasele, inima, muschii, intregul sistem cardio-respirator
-reduce efectele stresului
-imbunatateste rezistenta fizica si concentrarea psihica
-ajuta la coordonarea miscarilor, simtul echilibrului, flexibilitatea coloanei vertebrale si mobilitatea articulatiilor
-revigoreaza activitatea sexuala
-dezvoltam obiceiuri sanatoase legate de nutritie
-eliminam prin piele, cu ajutorul procesului de transpiratie o gama larga de toxine, impuritati, grasimi, hormoni
-imbunatatire a sistemului nervos
-imbunatatire a calitatii somnului
-regleaza in mod stralucit metabolismul
-dezvoltarea simtului estetic, autocunoastere personala.